Spectacolul ‘Don Quijote’, bazat pe romanul omonim al lui Miguel de Cervantes şi piesa lui Mihail Bulgakov, în regia lui Baczo Tunde, va fi prezentat în premieră, duminică, de la ora 19,00, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, informează organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES.
Zece actori şi actriţe din echipa Teatrului Nottara împreună cu cinci tineri debutanţi construiesc pe ritmuri moderne şi în paşi de dans un univers imaginar de graţie, o lume ideală, precizează organizatorii.
‘Don Quijote nu se regăseşte în societatea de astăzi şi preferă să îşi creeze propria lume citind cărţi cavalereşti. Aşa de mult se identifică cu aceste personaje încât este ferm convins că şi el este un cavaler, care reuşeşte să facă dreptate de unul singur, să salveze oamenii nevoiaşi, să lupte împotriva răului. Credinţa lui devine nebunie pentru cei din jur. Porneşte să salveze lumea, umanitatea, şi pe acest drum i se alătură loialul său prieten, Sancho Panza. Dacă ne-am concentra pe a face bine, am trăi într-o lume mult mai dreaptă şi mai aproape de idealismul lui Don Quijote’, spune Baczo Tunde, citat în comunicat.
Din distribuţie fac parte actorii Filip Ristovski, Alexandru Mike Gheorghiu, Cristina Juncu, Raluca Jugănaru, Daniel Stănciucu, Mircea Teodorescu, Oana Laura Gabriela, Tony Macpela, Sorina Ştefanescu, Andreea Măcelaru-Şofron, Corina Dragomir, Ioana Calotă, Alexandra Aga, George Olar, Gabriel Cristian Gheorghiu.