AcasăStiri generaleDosar penal pentru un şofer beat care a intrat cu maşina în...

Dosar penal pentru un şofer beat care a intrat cu maşina în două case şi un gard în Voluntari

Poliţiştii ilfoveni au deschis un dosar penal pentru trei infracţiuni la regimul rutier comise de un şofer beat care a intrat cu maşină în două case şi în gardul celei de a treia, în oraşul Voluntari.

‘La data de 15 noiembrie, în jurul orei 1,53, poliţiştii oraşului Voluntari au fost sesizaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că, în dreptul unui imobil de pe strada Mircea Eliade din Voluntari, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane’, informează un comunicat al IPJ Ilfov.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii rutieri din Voluntari, pompieri militari şi un echipaj medical, pentru efectuarea activităţilor din competenţă.

‘Din primele verificări a rezultat faptul că un bărbat, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mircea Eliade din oraşul Voluntari, ar fi intrat în coliziune cu peretele unui imobil, după care cu peretele celui de-al doilea imobil, iar din ultimul impact a fost proiectat în gardul şi peretele unui al treilea imobil’, arată sursa citată.

La testarea conducătorului auto în vederea stabilirii prezenţei în organism a alcoolului, aparatul alcooltest a indicat valoarea de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate şi pentru prelevarea de mostre biologice.

‘La unitatea medicală, bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul din dotare privind prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive, dar şi să îi fie prelevate mostre biologice, pentru depistarea în organism a unor astfel de substanţe’, precizează IPJ Ilfov.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks