AcasăStiri generaleDosarul '10 august' ar putea fi mutat şi de la Tribunalul Bucureşti,...

Dosarul ’10 august’ ar putea fi mutat şi de la Tribunalul Bucureşti, după ce a fost amânat şi plimbat între instanţe

Tribunalul Bucureşti a amânat, vineri, pentru 16 februarie, solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul ’10 august’. Procesul are deja o întârziere de cinci luni, fiind plimbat între instanţe, deoarece magistraţii nu s-au hotărât cine are competenţa să soluţioneze acest caz. Astfel, pe 4 august 2020, fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului ’10 august’ şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie: colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, maiorul Laurenţiu Cazan, colonelul Cătălin Sindile şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică. Decizia trebuie aprobată de un judecător, iar cererea DIICOT a fost trimisă la Curtea de Apel Bucureşti, instanţa care hotăra pe 10 august 2020 că nu are competenţa materială de a soluţiona cererea procurorilor şi a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti. Dosarul nu a ajuns însă direct la Tribunalul Bucureşti, fiind trimis la Instanţa supremă, pentru soluţionarea unei cereri formulate de colonelul Sebastian Cucoş privind sesizarea Curţii Constituţionale, care a fost respinsă de magistraţi. După respingerea cererii de sesizare a CCR, dosarul a intrat pe rolul Tribunalului Bucureşti în octombrie 2020, însă a fost amânat de două ori, invocându-se diverse motive de procedură. Vineri, la al treilea termen de judecată, procurorul de şedinţă a ridicat o excepţie privind necompetenţa materială a Tribunalului Bucureşti de a dezbate cererea DIICOT, iar instanţa a amânat cu o lună procesul, pentru a da posibilitatea avocaţilor să pregătească apărarea pe excepţia ridicată de procuror. ‘Pentru a da posibilitate apărătorilor aleşi ai intimaţilor să-şi pregătească apărarea pe excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, pusă în discuţie de reprezentantul Ministerului Public, amână cauza şi acordă un nou termen de judecata la data de 16.02.2021, sala 147, ora 11’, se arată în decizia tribunalului postată pe portalul instanţelor de judecată. Dacă judecătorul va admite pe 16 februarie excepţia invocată de procuror, atunci va interveni un conflict de competenţă între două instanţe – Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti – iar soluţia va fi dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În ordonanţa de redeschidere a anchetei, Giorgiana Hosu explica faptul că procurorul Doru Stoica, cel care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei, nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar în dosarul ”10 august” şi nici nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii. Mai mult, Giorgiana Hosu arăta că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar, însă ei trebuiau citaţi la DIICOT, după preluarea dosarului de la procurorii militari. Totodată, nicio persoană vătămată şi niciun martor nu au fost citaţi la DIICOT, cu excepţia unor oficiali – Carmen Dan, Speranţa Cliseru, Aurelian Bădulescu şi Alin Ionel Mastan. În plus, spunea Giorgiana Hosu, nu au fost readministrate probele strânse de Parchetul Militar şi nu au fost solicitate mai multe probe de natură tehnică, în condiţiile în care o parte din înregistrările video aflate la dosar nu au putut fi accesate. Procurorul Doru Stoica invoca în ordonanţa de clasare ‘credinţa sinceră’ a autorităţilor în aplicarea legii şi o complicitate morală a protestatarilor paşnici din Piaţa Victoriei, care nu s-au delimitat de cei care au exercitat violenţe asupra forţelor de ordine, ci chiar s-au amuzat. Mai mult, Doru Stoica spunea că nu toate ‘victimele colaterale’ ale violenţelor din Piaţa Victoriei au fost şi ‘victime inocente’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks