Orchestra simfonică orădeană va prezenta, în concertul de joi, două lucrări în primă audiţie în aranjamentul dirijorului Horváth József, sub a cărui baghetă va evolua şi tânărul pianist Cadmiel Boţac, în premieră la Oradea. Înregistrat fără public, concertul obişnuit de joi va fi difuzat online vineri pe pagina de Facebook a instituţiei. ‘Cadmiel este un pianist foarte, foarte talentat şi foarte studios. Ştim foarte bine că talentul nu ajunge, dacă nu se amplifică prin muncă. Eu cred că va fi unul dintre marii pianişti ai generaţiei sale tocmai pentru că aceste două lucruri, talentul şi munca sunt puse împreună şi cu tenacitate. Nu se lasă până când nu-i iese perfect totul. Este foarte migălos şi îi doresc succes să ajungă departe şi să vină cu drag acasă şi să cânte în continuare’, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, dirijorul Horváth József. Potrivit directorului artistic Kurucz Tibor, prima piesă în primă audiţie este un aranjament al maestrului Horváth pentru nouă suflători după ‘Cinci dansuri baroce’ din colecţia ‘Terpsichore’ a compozitorului german Michael Praetorius (1571-1621). ‘Am încercat să menţin stilul baroc desigur, munca mea fiind de a regândi componenţa formaţiei pentru că în original sunt scrise toate cele 300 de dansuri, din care am ales cinci, pentru patru voci. Se pot cânta cu orice fel de instrumente. Aici, la Oradea, vom cânta numai cu suflători de alamă: trei trompeţi, doi corni, trei tromboni şi o tubă. Durează zece minute şi le vom cânta în deschidere’, a spus dirijorul. A doua piesă din program va fi Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în sol minor, op. 25 de Felix Mendelssohn-Bartholdy, ales tot pentru orchestra mai redusă pe care o necesită. ‘Mă bucur să cânt din nou acest concert pe care l-am cântat pentru prima dată în anul 2012, tot alături de maestrul Horváth József, cu Filarmonica din Cluj. Atunci eram elev în clasa a IX-a. Iată că după opt ani ne reîntâlnim cu acelaşi concert. Nu este deloc un concert uşor. Este o provocare să exprimi toate stările celor trei părţi diferite ale lucrării, de la tumultul vieţii, extrem de energic, patetic, trecând prin rugăciune şi conexiunea cu lumea spirituală, până la exprimarea bucuriei de a trăi, plină de virtuozitate. Merită o interpretare cât mai bună’, a spus tânărul Cadmiel Boţac. Ultima lucrare, tot în primă audiţie la Oradea, se numeşte Simfonie de Cameră şi este compusă de Ermanno Wolf-Ferrari (1876-1948), fiind o lucrare pentru cvintet de corzi, cinci suflători şi pian, dar care atinge proporţiile unei simfonii (40 de minute). ‘Am descoperit această lucrare recent, tot căutând piese care se pot cânta în condiţii de pandemie. Mie mi-a plăcut mult, este foarte frumoasă, cu inflexiuni de Richard Strauss, cu zona vieneză. Va fi interpretat de un flaut, un oboi, un clarinet, un fagot, un corn, deci un cvintet de lemne, alături de un cvintet de corzi plus pian solistic. Cadmiel va cânta în ambele piese’, a precizat dirijorul. Maestrul Horváth József este, din 1999, dirijor al Operei Maghiare, iar din noiembrie 2006 totodată şi al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, acumulând peste 40 de titluri în repertoriul său. Este şi fondatorul şi directorul artistic al Orchestrei Classica din Cluj-Napoca, prin care doreşte să promoveze tinerii muzicieni din Transilvania. ‘Avem tineri foarte talentaţi în ţară, dar avem nevoie şi de infrastructură şi organizare pentru a le da de lucru, pentru a-i cunoaşte şi a le oferi posibilitatea de a se afirma pe scenă. Lipseşte un sistem unitar, gândit măcar pe termen mediu ca să aibă unde să evolueze’, a subliniat dirijorul. Solistul invitat, deşi este foarte tânăr, având doar 23 de ani, are foarte multe premii naţionale şi internaţionale. A început studiul pianului în oraşul natal, Sighetu Marmaţiei, la vârsta de patru ani, pentru ca la şase ani să câştige deja primul concurs naţional. A colaborat cu mai multe orchestre din ţară şi a susţinut recitaluri în SUA, Franţa, Rusia sau Germania. Un eveniment foarte important în evoluţia tânărului artist a avut loc la Concursul Internaţional ‘Astana Piano Passion’ din Kazahstan (2014), unde a obţinut Premiul I, fiind apreciat în mod deosebit de renumitul pianist rus Denis Matsuev, care l-a invitat să susţină un recital chiar la reşedinţa sa, după care au urmat şi alte colaborări în Rusia şi Franţa. În prezent este masterandul Academiei de Muzică şi Arte din Viena.