Preşedintele executiv PLUS, europarlamentarul Dragoş Tudorache, a subliniat vineri importanţa ‘transparentizării complete a istoriei noastre recente’, dar a apreciat că soluţia nu o reprezintă noi proiecte legislative sau crearea de registre, ci investiţia în CNSAS, astfel încât ‘arhiva Securităţii să fie scoasă la lumină’.
‘Soluţia nu stă în noi proiecte legislative şi nici în crearea de registre. Avem un CNSAS, pe care însă l-am subfinanţat constant, în ideea că prea multe rezultate nu e bine să aibă. Ei bine, cel mai rapid drum către transparenţa trecutului Securităţii este prin investiţia în CNSAS. Trebuie să le oferim buget şi sprijin pentru ca arhiva Securităţii să fie scoasă la lumină. Toată. Nu cred că există în acele dosare secrete de stat care să mai afecteze România după 30 de ani. Poate că există informaţii care afectează anumite persoane sau destine, dar ele nu trebuie să mai fie secrete. Securitatea e parte a istoriei noastre şi doar transparenţa totală, accesul deplin la dosare şi publicarea tuturor informaţiilor vor închide această rană’, a scris Tudorache, pe Facebook.
El a adăugat că o naţie ‘nu îşi poate construi viitorul fără a face pace cu trecutul, mai ales atunci când acela ascunde lucruri urâte’ şi că pentru români a şti cine a fost securist reprezintă ‘nu doar o obsesie istorică’, ci o ‘datorie legitimă pentru a ne elibera viitorul’.
‘E momentul să nu mai ezităm şi să trecem la transparentizarea completă a istoriei noastre recente. Nu avem nimic de ascuns, nu avem de cine să ne ferim şi adevărul trebuie să ne elibereze. Ai fost parte a aparatului de represiune, ai participat în acţiunile regimului… ei bine, aceste lucruri nu trebuie ascunse. Judecata propriu-zisă o va face publicul, dacă îţi doreşti să candidezi şi să fii parte a politicii de astăzi sau dacă vrei să influenţezi public societatea românească. În rest, avem nevoie de împăcare cu propriul nostru trecut şi avem nevoie să punem capăt speculaţiilor şi naraţiunilor aberante pe care le clocesc tot felul de actori politici. Nu îmi doresc să ajungem la decizii revizioniste, nu vreau să facem vânători de vrăjitoare şi nici să pedepsim rudele cuiva pentru vina altcuiva. Nu vreau să alergăm pe nimeni pe stradă pentru că tatăl, unchiul sau mătuşa au greşit în trecut. Dar trebuie să ştim, ca apoi să decidem în cine avem încredere şi în cine nu. Momentan, suspectăm pe toată lumea şi trăim în scenarii care uneori par a fi scrise chiar de cei care se ascund’, a precizat Tudorache.
Zilele trecute, deputatul USR PLUS Claudiu Năsui, ministru al Economiei, a depus la Senat un proiect privind crearea registrului lucrătorilor Securităţii şi legăturilor de rudenie ale persoanelor care ocupă demnităţi sau funcţii publice cu aceştia prin completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
‘În primul rând, se extinde dreptul cetăţenilor şi al presei la informaţiile privind legăturile inclusiv mijlocite cu fosta Securitate ale persoanelor deţinând anumite funcţii sau demnităţi, prin posibilitatea verificării calităţii rudelor de până la gradul al Ill-lea. Totodată, se instituie un registru public al lucrătorilor Securităţii care să permită identificarea sau căutarea acestora, precum şi transparentizarea legăturilor de rudenie ale acestora până la gradul al Ill-lea cu persoanele care ocupă anumite funcţii sau demnităţi în statul român’, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.