USR PLUS este ‘hotărâtă’ să contribuie la actul de guvernare, să implementeze măsurile din programul asumat de coaliţie şi nu să vină cu ‘altele care nu au fost incluse’, a declarat, miercuri, preşedintele Senatului, Anca Dragu.
‘Noi vrem să implementăm măsurile din programul de guvernare, nu venim cu altele care nu au fost acolo incluse şi suntem hotărâţi să contribuim la acest act de guvernare. Noi vom folosi toată priceperea să facem ca programul de guvernare să fie aplicat. Ideea e că nu ne supărăm, ne luăm lucrurile şi plecăm acasă, nu avem un asemenea tip de comportament, dar vrem să-i facem pe partenerii noştri de coaliţie să înţeleagă că asumarea programului de guvernare e o chestiune serioasă, la care noi ţinem’, a precizat Dragu.
Ea a fost întrebată dacă USR PLUS intenţionează să iasă de la guvernare, în cazul în care nu se va ajunge la un consens în coaliţie pe anumite proiecte asumate în program, cum ar fi desfiinţarea Secţiei Speciale sau a PNDL 3.
‘Da, absolut. E un subiect care trenează de opt luni de zile, e un subiect care a fost în programul de guvernare şi care trebuie să se întâmple. Cred că e nevoie de mai multă hotărâre din partea liderilor politici. Eu sunt convinsă că, după ce se vor încheia alegerile interne, vom discuta cu mai multă hotărâre pe aceste reforme. Sunt unele care au rămas în aer şi trebuie să recuperăm timpul acesta’, a spus Dragu.
Despre disputa din şedinţa de guvern de miercuri pe programul ‘Anghel Saligny’, Dragu a afirmat că poziţia USR PLUS a fost clară.
‘Am precizat că am avut aceste discuţii şi poziţia noastră a fost clară. Trebuie, pe de o parte, să avem criterii extrem de clare şi transparente, să ne asigurăm că banii nu sunt tocaţi, nu dispar în buzunarele unor firme de partid şi, pe de altă parte, vrem să mişcăm aceste reforme’, a susţinut Dragu.
Cât priveşte solicitarea PSD privind dezbaterea şi adoptarea proiectului ‘Fără penali în funcţii publice’, Anca Dragu a punctat că este un subiect la care USR PLUS ţine foarte mult, însă trebuie ‘să fim foarte echilibraţi şi să renunţăm la declaraţii populiste şi sforăitoare’.
‘Este un alt subiect la care ţinem foarte mult, dar implicaţiile acestei legi, unui asemenea demers, sunt legate şi de securitatea sănătăţii, suntem în pandemie şi atunci probabil că trebuie să reflectăm cu foarte mare atenţie dacă putem avea un referendum în pandemie, vedem că ne confruntăm cu valul 4. De aceea trebuie să fim foarte echilibraţi şi să renunţăm la declaraţii populiste şi sforăitoare’, a conchis Dragu. AGERPRES /(A-autor: Sorinel Peneş)