Acasă93DRDP continuă să deszăpezească drumurile naţionale din Braşov şi Covasna, unde ninge...

DRDP continuă să deszăpezească drumurile naţionale din Braşov şi Covasna, unde ninge abundent

Utilajele de deszăpezire ale Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov continuă să acţioneze, marţi, pe tronsoanele de drumuri naţionale din judeţele Braşov şi Covasna, zone în care ninge abundent în continuare, după ce, în cursul nopţii, au fost împrăştiate peste 700 de tone de material antiderapant, au informat reprezentanţii Direcţiei.

‘Utilajele de deszăpezire ale DRDP Braşov intervin în toate zonele afectate pentru a curăţa zăpada de pe carosabil. În decursul nopţii, aproximativ 150 de utilaje dotate cu lamă şi răspânditor de sare au patrulat pe şoselele din aria noastră de competenţă (judeţele Braşov, Covasna, Sibiu, Harghita şi Mureş – n.r.) şi au aşternut peste 700 de tone de materiale antiderapante.

Marţi dimineaţă, conform sursei citate, carosabilul era umed în cea mai mare din aria de competenţă a DRDP Braşov, excepţie făcând zonele de la Bâlea Cascadă – Cârţişoara, din judeţul Sibiu, unde zăpada frământată ajungea la 1-3 cm, şi Zagon – Barcani, din judeţul Covasna, unde era zăpadă tasată de 3-4 cm.

De luni după-amiază, ora 17,00 şi până marţi dimineaţa, la ora 5,00, un număr de 146 de utilaje ale DRDP Braşov, dintre care o treime în judeţele Braşov (30) şi Covasna (16), au împrăştiat, în total, 717 tone de material pe tronsoanele de drumuri naţionale şi autostrăzi din aria de competenţă, a menţionat sursa citată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks