AcasăStiri generaleDRDP Timişoara: Încep lucrările de execuţie la consolidarea DN 67D Valea Cernei...

DRDP Timişoara: Încep lucrările de execuţie la consolidarea DN 67D Valea Cernei – Băile Herculane

D.R.D.P. Timişoara a emis pentru data de 16 august 2023 ordinul de începere a lucrărilor de execuţie la consolidarea DN 67D Valea Cernei – Băile Herculane, pe sectorul aflat pe raza de administrare a Regionalei Timişoara, între km 89+700 – km 108+390.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, valoarea totală a lucrărilor ce se vor executa este de 272.893.210,99 lei, fără TVA.

Principalele lucrări care se vor executa sunt înlocuirea structurii rutiere existente, realizarea de ziduri de sprijin, lucrări pentru protejarea

taluzului, executarea rigolelor, drenuri pentru eliminarea apei, decolmatări, înlocuire sau reparaţii la podeţe, amenajarea albiei amonte – aval, refacerea coronamentelor, lucrări la podurile de pe traseu, inclusiv hidroizolaţii, rosturi de dilataţie, parapet, trotuare etc.

Durata contractului este de 18 luni, iar în total se vor face lucrări pe circa 18 kilometri, pe sectoarele pe care nu au fost făcute lucrări în anii

anteriori.

DN 67D este administrat, până la km 89+700, de D.R.D.P. Craiova.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks