AcasăPoliticaDreapta Unită organizează un eveniment de amploare de Ziua Europei la Timișoara

Dreapta Unită organizează un eveniment de amploare de Ziua Europei la Timișoara

Dreapta Unită (USR, PMP și Forța Dreptei) marchează anul acesta Ziua Europei, pe 9 mai, printr-un miting de amploare în Timișoara. Evenimentul va avea loc de la ora 19.00, la Sala Olimpia din Timișoara și își propune să arate, încă o dată, importanța votului de pe 9 iunie.

La eveniment vor fi prezenți liderii alianței Dreapta Unită, Cătălin Drulă, președinte USR, Eugen Tomac, președinte PMP, și Ludovic Orban, președinte Forța Dreptei, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, candidații alianței la Europarlamentare, precum și membri și simpatizanți ai celor trei formațiuni politice.

„Am creat alianța Dreapta Unită ca să le oferim oamenilor o alternativă onestă și puternică la clanul PSD-PNL. Alianța noastră este singura șansă să scăpăm România de clanul PSD-PNL. PSD și PNL sunt corupte și guvernează prost. Dar ce poate face USR, ce poate face Dreapta Unită? Răspunsul sincer: poate moderniza România”, spune Cătălin Drulă, președintele USR.

„Un oraș modern se construiește împreună cu oamenii. Cu implicarea lor, cu interesul lor pentru lucrurile mici și lucrurile mari, cu grija lor pentru oraș. Am digitalizat primăria și am lansat o platformă de consultare publică online, după modelul altor capitale europene, tocmai pentru a ține timișorenii aproape de Primărie”, afirmă Dominic Fritz, primarul USR al Timișoarei.

Articolul Dreapta Unită organizează un eveniment de amploare de Ziua Europei la Timișoara apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks