Acasă55Drulă: Aderarea Ucrainei şi a Republicii Moldova la UE în procedură de...

Drulă: Aderarea Ucrainei şi a Republicii Moldova la UE în procedură de urgenţă, un demers legitim

Aderarea Ucrainei şi a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) în procedură de urgenţă ar reprezenta ‘un demers legitim’ şi un ‘răspuns adecvat’ către preşedintele rus, Vladimir Putin, apreciază liderul interimar al USR, Cătălin Drulă.

‘Aderarea Ucrainei şi a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) în procedură de urgenţă ar reprezenta un demers legitim şi un răspuns adecvat către Vladimir Putin. Statele europene trebuie să aibă dreptul să îşi aleagă libere destinul, iar valorile UE ne cer acum o asemenea decizie. În 2014, ucrainenii au ţinut piept unui regim rusofil violent şi şi-au apărat Acordul de Asociere la UE. În Euromaidan, eroii Ucrainei au dat jos regimul Ianukovici şi au plătit cu sânge dorinţa de integrare europeană. Drept răspuns, Vladimir Putin a început să rupă bucăţi din Ucraina, iar astăzi duce un război barbar împotriva sufletului acestei naţiuni’, a scris, pe Facebook, preşedintele interimar al USR.

Potrivit acestuia, ‘cele mai avansate’ state din Parteneriatul Estic, Ucraina şi Republica Moldova, merită o ‘şansă reală’ de aderare.

‘Salut declaraţiile doamnei preşedinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu privire la dorinţa ca Ucraina să adere la UE şi, de asemenea, semnalul dat de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a promis că dezbaterea despre aderarea Ucrainei va avea loc. Cele mai avansate state din Parteneriatul Estic – Ucraina şi Republica Moldova – merită o şansă reală de aderare. Ucraina şi Moldova au locul lor, alături de noi, în Lumea Liberă’, a mai scris Drulă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks