Acasă55Drulă: Aurescu a anunţat că nu mai poate veni la Ora Guvernului;...

Drulă: Aurescu a anunţat că nu mai poate veni la Ora Guvernului; aşa arată o guvernare lipsită de responsabilitate

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, afirmă că ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, nu va veni la Ora Guvernului pentru a explica ‘eşecul Schengen’, iar acest lucru arată ‘o guvernare lipsită de responsabilitate’.

‘Guvernul Laş: 2 miniştri a chemat Opoziţia în Parlament să explice eşecul Schengen şi pe amândoi i-au pitit. Mai întâi, moţiunea depusă de USR şi FD împotriva lui Bode a fost blocată la sertar cu un motiv inventat: ‘n-are aviz’. Azi trebuia să vină Aurescu la Ora Guvernului, figurează în programul oficial al Camerei, dar în această dimineaţă a trimis o scrisoare că ‘nu mai poate veni’. Aşa arată o guvernare lipsită de responsabilitate, de vătafi care se cred veşnici. O să vină ziua decontului’, a scris Drulă, luni, pe Facebook.

Liderul USR, Cătălin Drulă, anunţa, pe 12 decembrie, o moţiune împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi chemarea în Parlament, la Ora Guvernului, a ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, pentru explicaţii după eşecul admiterii României în Spaţiul Schengen.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, însă, ca moţiunea simplă împotriva ministrului Lucian Bode să fie transmisă Comisiei pentru politică externă pentru a primi un aviz.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, este, luni şi marţi, în vizită oficială la Chişinău, la invitaţia viceprim-ministrului şi ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks