Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a reiterat că Uniunea Salvaţi România ar accepta să intre la guvernare doar dacă ar deţine funcţia de premier, dar a arătat că nu exclude nici varianta alegerilor anticipate.
‘Dacă cele două forţe, primele după alegerile din 2020, spun: ‘Nu mai suntem în stare, după ce am făcut o mare coaliţie’, daţi premierul USR şi o să facem din nou ceea ce trebuie făcut. Cum am făcut şi PNRR-ul în opt luni – au reuşit Cristian Ghinea, Dan Barna. (…) Noi suntem de acord să ne întoarcem şi la electorat mai repede. L-am văzut pe domnul Ciolacu că vântură această idee. (…) Nu e o idee bună să fii într-un guvern de decor sau doar acolo, ca să îţi legi un galon. Trebuie să îţi faci un program, măsuri care vor trebui luate – destul de grele – în anii care vin în România. Consecinţele acestei guvernări dezastruoase se vor vedea şi în 2023, şi în 2024′, a afirmat Drulă luni, la B1Tv.
El a menţionat că scopul USR este să câştige alegerile şi să dea următorul premier.
‘Oamenii sunt nemulţumiţi, noi vrem să formăm o alternativă foarte clară pentru 2024 şi este misiunea şi responsabilitatea noastră ca în aceste 18 luni care ne separă de primele alegeri, europarlamentarele din mai – o să fie un super an electoral 2024 (…) – vrem să câştigăm alegerile, avem o ambiţie mare. Vrem să putem da premierul unei guvernări după 2024’, a spus Cătălin Drulă.
Liderul USR a reproşat Guvernului că alimentează inflaţia prin creşterea cheltuielilor statului.
‘Avem modelul căruţei cu doi cai care trag în direcţii opuse. Într-o parte e BNR, care creşte ratele de intervenţie, de dobândă monetară şi ne creşte ROBOR şi cresc creditele pentru oameni, în intenţia de a frâna. De cealaltă parte, Guvernul creşte cheltuielile bugetare punând gaz pe foc. Or, rezultatul e cel mai rău posibil’, a spus el.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat pe 13 noiembrie că în România s-ar putea ajunge la alegeri anticipate în cazul în care nu se va respecta rotaţia premierilor, convenită între PSD şi PNL pentru luna mai a anului viitor, şi, de asemenea, dacă preşedintele Klaus Iohannis nu va nominaliza pentru funcţia de prim-ministru persoana care îi va fi propusă din partea social-democraţilor. AGERPRES / (A – autor: Irinela Vişan, editor: Marius Frăţilă)