Drulă (USR): Am luat act de propunerea PNL; decizia – în urma discuţiei cu liberalii şi cu preşedintele

0
33

Liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, Cătălin Drulă, a declarat că propunerea Alianţei USR PLUS pentru funcţia de premier este, în continuare, Dacian Cioloş, iar o decizie în ceea ce priveşte susţinerea pentru viitorul premier va fi luată în urma negocierilor. Cătălin Drulă a precizat, pentru AGERPRES, că USR PLUS se va prezenta la discuţiile constituţionale despre formarea unui nou guvern cu propunerea de premier Dacian Cioloş. El a menţionat că alianţa a luat act de decizia Biroului Politic Naţional al PNL de a-l propune pe Florin Cîţu pentru funcţia de premier. ‘Eventuala susţinere pentru o majoritate sau pentru un premier, din partea USR PLUS, cu cei 80 de parlamentari pe care îi avem, va rezulta din discuţiile avute cu potenţialii parteneri de la PNL şi cu preşedintele României, discuţii care încă nu au avut loc. (…) Am luat act de această propunere şi vom comunica, imediat ce avem o discuţie, o decizie. Deocamdată nu a existat niciun fel de discuţii cu preşedintele României sau cu PNL’, a spus Drulă. Acesta a subliniat că fiecare partid are dreptul să propună un premier şi că decizia va fi luată în funcţie de discuţiile legate de programul de guvernare şi reformele care trebuie realizate. ‘Nu e obligatoriu, într-o coaliţie, ca partidul cel mai mare să dea premierul. Există, de exemplu, cazuri de coaliţii în Olanda sau în Irlanda, unde al doilea partid ca dimensiune, din coaliţie, are premierul. Dar cine va fi până la urmă premierul susţinut, depinde de discuţiile pe care le avem pe programul de guvernare şi pe acele reforme pe care noi dorim să le facem, dacă acel premier este în stare să implementeze acele reforme, dacă majoritatea care se formează doreşte să susţină acele reforme. Or, până în momentul de faţă, o spun cu toată responsabilitatea, nu a existat nicio discuţie cu PNL, în aceste zile. Deci, toate ştirile din media din aceste zile au fost pure speculaţii’, a arătat Drulă. El a menţionat că, la această oră, este în derulare o şedinţa a USR PLUS, în vederea stabilirii mandatului de negociere.

Sursa: AGERPRESS