USR critică modul de gestionare a bugetului de stat de către coaliţia PSD-PNL şi condamnă intenţia acesteia de a supraimpozita veniturile din mediul privat, a afirmat, marţi, preşedintele partidului, Cătălin Drulă.
‘Soluţia pe care USR o propune este tocmai scăderea taxelor şi a celor de la privat şi a celor din sistemul public. PSD şi PNL au creat un dezastru bugetar. Este fără precedent, în ultimii 20 de ani, ca în luna aprilie să nu te închizi cu veniturile şi să dai din colţ în colţ. În toate aceste discuţii din coaliţia lor vedem o bătaie de joc. Nu există nicio intenţie de a afecta privilegiile, de a afecta pe speciali, de a face ceva cu pensiile speciale. (…) Niciuna dintre reformele necesare care să aşeze în România pe baze corecte, să nu mai existe două clase – clasa privilegiaţilor, a clientelei de partid şi clasa cetăţenilor care muncesc cinstit nu este făcută de această coaliţie. Sunt numai nişte cosmetizări şi discuţii de faţadă, iar intenţia este clară: creşterea taxelor şi scumpiri în continuare. Planul acestei coaliţii este să continue inflaţia. Aceasta este o taxă nevăzută care bagă mâna în buzunarul şi al celor de la stat şi al celor din privat’, a declarat Drulă, la Parlament.
Potrivit acestuia, actuala coaliţie ‘nu vrea să facă reformele PNRR, nu vrea soluţiile corecte propuse de USR: oprirea jafului, desfiinţarea pensiilor speciale, (…) stimularea producţiei de bunuri şi servicii şi scăderea taxării pe muncă, ci vor păstrarea privilegilor’.
‘Singura soluţie pe care PSD ştie să o pună pe masă constă în scumpiri şi taxe mai mari. În primele două luni ale anului, pentru care avem date oficiale, bugetul de stat a avut cheltuieli cu 19 miliarde de lei mai mari decât veniturile, din care două miliarde au fost numai pentru pensiile speciale. Nu vor să interzică acest cumul între pensie specială şi salariu, pentru că, iarăşi, afectează clientela de partid şi se caută doar soluţii de cosmetizare, soluţii care eventual să fie neconstituţionale sau soluţii care să-i afecteze pe cei care muncesc. Cei mai afectaţi de aceste politici ale Guvernului sunt cei din domeniul public – bugetarii care muncesc cinstit, care îşi fac treaba şi care nu pot avea venituri mai mari, nu pot avea salarii mai mari, nu pot să trăiască mai bine din cauza celor pe care trebuie să-i ţină în spate tot din sectorul public’, a adăugat Drulă.