USR va cere luni, în Parlament, revocarea lui Nicolae Bădălău din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de audit din cadrul Curţii de Conturi, a anunţat preşedintele partidului, Cătălin Drulă.
Anunţul vine după ce Niculae Bădălău a fost reţinut duminică seara de DNA, pentru 24 de ore, într-un dosar în care este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă în legătură cu un contract în valoare de peste 7 milioane de lei.
‘Nicolae Bădălău a fost recompensat cu funcţia de la Curtea de Conturi după ce nu a mai prins un loc pe listele PSD de la alegerile parlamentare pentru că a jignit de mai multe ori românii din diaspora. Nu avea nicio recomandare pentru a ajunge la Curtea de Conturi. Din contră: în 1988 a fost condamnat pentru furt şi a fost cercetat în mai multe dosare DIICOT şi DNA. Mâine vom solicita în Parlament revocarea lui Bădălău din funcţie. Oare social-democratul cu pretenţii europene Marcel Ciolacu va face tot joc de glezne şi îl va proteja ca pe Arsene de la Neamţ şi atâţia alţii?’, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.
PSD ‘se dovedeşte din nou partidul corupţilor’, susţine liderul USR.
‘Nicolae Bădălău, omul numit de Marcel Ciolacu la Curtea de Conturi, tocmai a fost reţinut de DNA pentru dare de mită şi trafic de influenţă. Conform procurorilor, Bădălău făcea presiuni asupra primarilor de comună pentru ca firmele apropiate de el să primească contracte la schimb cu promisiunea unei mite de 7% din valoarea contractelor’, se mai arată în postare.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de duminică, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, pentru comiterea infracţiunilor de dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă.
În acelaşi dosar a fost reţinut şi reprezentantul unei societăţi comerciale, pentru complicitate la dare de mită.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în datele de 9 august şi 19 noiembrie, Niculae Bădălău, în calitatea menţionată, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind ‘Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă’, estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăţi administrate de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă.