Theodor Bulacovschi, şef de promoţie al unuia dintre cele mai prestigioase licee din ţară – Colegiul Naţional ‘Costache Negruzzi’ din Iaşi şi unul dintre cei patru elevi din judeţ care au obţinut media 10 la Bacalaureat, a ales să îşi continue studiile în străinătate, la Universitatea Pennsylvania.
Asemenea surorii sale mai mari, Ana, care studiază Arhitectura la Institutul Pratt din New York, Theodor Bulacovschi va merge şi el în străinătate. Din august, el va studia în SUA Ingineria şi ştiinţele aplicate.
‘Motivaţia mea principală de a aplica în Statele Unite a fost să îmi ating potenţialul. Sunt foarte mulţi factori care influenţează luarea unei astfel de decizii şi este, de asemenea, o decizie foarte personală. Adică fiecare trebuie să evalueze pentru stilul său de învăţare, pentru idealul pe care îl are, pentru meseriile care le interesează, în sistemul cel mai bun. Eu ce am văzut valoros la educaţia în Statele Unite au fost oportunităţile atât în timpul procesului de educaţie, cât şi ulterior, atunci când vine vorba de angajare’, a declarat pentru AGERPRES Theodor Bulacovschi.
Acesta ne explică ce l-a determinat să ia o asemenea decizie, afirmând că universităţile americane alocă foarte multe fonduri pentru găsirea unor oportunităţi pentru studenţi atât în timpul studiilor, cât şi ulterior, atunci când vine vorba de angajare.
‘Profesorii sunt foarte deschişi pentru acest lucru şi ai posibilitatea să găseşti o nişă din interesul tău, să continui acest research ulterior, profitând de oportunităţile de finanţare. De asemenea, odată ce ies de pe băncile şcolii pentru domeniile mele de interes, piaţa de muncă este mult mai oportună. După mine, adică pot să îmi explorez, să schimb joburi mult mai des, să lucrez în companii cu mindset-uri diverse, să fiu la curent cu ce e mai nou din industrie, pentru mine asta este o experienţă foarte bună de învăţare. De asemenea, pe plan academic există multe rankinguri, multe discuţii pentru domeniul meu de interes: robotică, inginerie, economie’, spune Theodor.
Tânărul consideră că universitatea la care a ales să studieze răspunde aşteptărilor şi dorinţelor sale.
‘Atunci când vine vorba de cursuri, sunt universităţi de top. Iar când vine vorba de ce se întâmplă în afara cursurilor, fie că e vorba de activităţi extracurriculare, fie că e vorba de pur şi simplu viaţa de zi cu zi, există mult mai multă varietate şi ai opţiunea să îţi explorezi interesele. De exemplu, la universitatea la care voi merge eu, Universitatea Pennsylvania, există o echipă de studenţi care construiesc în fiecare an maşini electrice, de curse, şi concurează contra altor universităţi. Există cluburi de dezbateri, cum există inclusiv la alte universităţi din străinătate. Sigur, există astfel de oportunităţi şi în România, doar că sunt separate de viaţa universitară, nu fac parte dintr-o experienţă completă care să te formeze’, ne dezvăluie Theodor Bulacovschi.
În ceea ce priveşte lipsurile învăţământului românesc, acesta afirmă: ‘Nu cred că aş putea vorbi de minusuri generale, ci de aspecte care m-ar avantaja neapărat pe mine’.
‘Poate relaţia elev-profesor trebuie să fie un dialog mai deschis, să existe, să vorbim, cum ar fi de la egal la egal. Adică cum sunt în marile universităţi discuţiile dintre studenţi cu alte persoane care sunt studenţi sau absolvenţi. Acolo vorbim pe numele mic, ne ajutăm reciproc. Nu e absolut nicio problemă. Aici, simt că stilul este puţin mai distant. Dar trebuie să recunosc, încă de la începutul liceului mi-am dorit să studiez la o universitate din străinătate şi nu m-am documentat suficient pe mediul universitar din România, astfel încât să am o opinie foarte bine formată’, a adăugat Theodor Bulacovschi.
El se caracterizează ca fiind o persoană foarte ambiţioasă, care priveşte lucrurile destul de obiectiv.
‘Am început să mă orientez încă din gimnaziu să-mi caut zonele de care sunt pasionat. Am încercat olimpiada de Română, Mate-Fizică, Informatică. Cred că le-am încercat pe toate ca să văd care este zona care mi se potriveşte. Pentru mine asta a fost Informatica plus Fizica. În clasa a VI-a am ajuns prima oară la naţionala de Informatică şi am mers la naţională şi în clasa a VII-a şi a VIII-a. Am ajuns şi la naţionala de Fizică în clasa a VII-a şi de atunci am văzut că practic astea sunt domeniile pe care sunt eu cel mai bun. Ulterior, am căutat să văd cum le pot îmbina într-o carieră, în ceva de viitor. Şi la intersecţia lor am găsit robotica. Din clasa a X-a am început să fac robotică la echipa ‘Peepers’, de la Liceul de Informatică. Anul acesta am reprezentat România la o competiţie internaţională care a avut loc în SUA, unde ne-am clasat pe locul II’, a relatat Theodor Bulacovschi.
În timpul pandemiei, tânărul şi-a descoperit şi alte vocaţii.
‘Tot în clasa a X-a, de fapt spre final de a IX-a, a început pandemia. Practic eu eram calificat la naţionala de Fizică, eram foarte pregătit, eram foarte entuziasmat, dar nu mai aveam ce să fac cu toate acele cunoştinţe. Toată acea muncă, stăteam şi mă uitam, când mi-am spus, OK, bun, stăm acasă, dar cât stăm acasă? Două săptămâni, două luni, 2 ani? Şi în contextul respectiv mi-am dat seama că trebuie să schimb puţin planurile, că trebuie să îmi dau seama ce fac de acum. Am început robotica şi de asemenea m-am implicat în cluburi şi organizaţii de voluntariat. În clasa a X-a am intrat într-o organizaţie al cărei scop era să le ofere acces la educaţie copiilor care nu mai puteau merge la şcoală din cauza contextului pandemic sau pentru că nu aveau clasele dotate suficient. Noi ce mai făceam? Ore online de Informatică sau Fizică. Asta predam eu elevilor din toată ţara, de la 9 la 12. Era foarte interesant să predau Informatică de clasa a XII-a, eu fiind a X-a. Dar dinamica era de la egal la egal, adică scopul era să învăţăm, iar asta era toată motivaţia. Doream doar să fiu de folos cu informaţiile pe care le am şi asta îmi place cel mai mult, sincer să fiu, să ajut oamenii cu informaţiile, cu cunoştinţele, cu abilităţile pe care le deţin’, a povestit Theodor Bulacovschi.
Adolescentul a mai fost implicat în multe alte proiecte, unele din sfera dezbaterilor academice.
‘Am participat la cinci dezbateri, toate în clasa a X-a. Au fost câteva săptămâni de foc. Şi după, în clasa a XI-a, am organizat şi o dezbatere în şcoala mea, în Colegiul Naţional ‘Costache Negruzzi’. Cu fondurile strânse am putut finanţa următorul meu proiect de mentorare. Am cumpărat 20 de kituri de robotică, m-am dus eu cu alţi colegi şi am predat robotică la o şcoală din mediul rural, timp de vreo două sau trei luni. Am reuşit şi să îmi aliniez în clasa a XII-a programul de pregătire pentru examene cu cel de robotică, pregătire pentru naţionale şi internaţională, cu timpul liber, cu toate, am reuşit să-mi fac timp şi pentru astea. Practic a fost proiectul care a îmbinat toate pasiunile mele de robotică’, a spus Theodor.
”Filozofia mea generală a fost mereu să fac alegerile care ulterior îmi vor permite să fac mai multe alegeri”, a adăugat el.
”Adică mă duc la o universitate care îmi oferă foarte multe oportunităţi, pentru ca în momentul în care am o alegere de făcut să ştiu că pot mereu să iau ce îmi place în momentul respectiv. Ca plan de viitor, ar fi ca în câţiva ani să fiu în câmpul muncii, acolo să reuşesc să mă pun pe picioare financiar şi, ulterior, să pot să practic într-un domeniu în care să-mi facă plăcere. Adică, fie să lucrez câţiva ani într-o bancă de investiţii, fie să fac antreprenoriat, fie să lucrez într-o companie de inginerie. Vreau să găsesc mijloacele de a mă autosusţine. Şi un vis frumos, ca să-i spun aşa, ar fi să mă întorc în România, să pot să încep iniţiative educative, de mentorare sau pe zona de robotică, sau în orice altă zonă de dezvoltare, cu cunoştinţele dobândite acolo, dar fără să depind financiar de ce este în România pentru că vreau să ştiu că în orice moment pot să mă redresez dacă cumva contextul nu mai e favorabil. Adică să ştiu că nu depind de situaţia de aici şi că pot să ajut necondiţionat’, completează Theodor Bulacovschi.
Care este calea spre succes?
‘Unu – simţul de răspundere şi asumarea faptului că ţi-ai propus să faci ceva şi chiar îl duci până la capăt. Şi doi – libertatea de a alege. Faptul că îţi urmezi pasiunea. Dacă lucrezi cu simţ de răspundere în ceva ce eşti sigur vei atinge succesul. Multe persoane nu au încrederea să înceapă sau poate n-au învăţat încă ce înseamnă de fapt să depui efort susţinut. Şcoala îţi oferă baza. Ăsta este şi rolul ei principal: să ne formeze, să ne ofere o bază de cunoştinţe, iar noi folosind mai departe acea bază de cunoştinţe să ne explorăm interesele, să performăm. În schimb, fiecare elev trebuie să-şi dea seama că, dacă doreşte să atingă un anume nivel de succes, trebuie să şi facă ceva cu acele cunoştinţe. În primul rând, trebuie să se asigure că le asimilează şi după aceea să le utilizeze. Colegiul ‘Negruzzi’ m-a ajutat foarte mult prin proiectele pe care le oferă, prin faptul că aduc în mod frecvent oameni în amfiteatre să ne vorbească fie pe teme literare, fie pe teme de business, pe teme de antreprenoriat, că susţine iniţiativele elevilor. Faptul că am crescut într-un mediu care ne-a lăsat din nou să ne explorăm interesul a fost benefic şi m-a încurajat să merg mai departe, să văd ce, cu ce oameni mă pot înconjura, în ce contexte mă pot poziţiona astfel încât să mă dezvolt mai departe şi pe ce zonă să mă lansez’, a subliniat el.
Şeful de promoţie de la Colegiul Naţional ‘Costache Negruzzi’ din Iaşi consideră că trebuie făcute câteva schimbări la nivelul învăţământului preuniversitar.
‘Nu există meserii mai bune, mai rele, şcoli mai bune sau mai rele. (…) Ar trebui să fie privite toate în acelaşi mod. Dacă aleg să merg pe o vocaţie, să urmez o şcoală vocaţională, ar trebui să fiu privit la fel ca oricine altcineva care merge la un liceu teoretic, pentru că amândoi vom adăuga plusvaloare altor oameni. Eu, să zicem, că se strică maşina cuiva. E nevoie de un mecanic, e nevoie de cineva care ştie că atâta timp cât acea persoană este pasionată de ceea ce face aduce plusvaloare, ajută. Nu văd de ce ar trebui stigmatizată acea zonă. Adică orice profil, orice şcoală, orice industrie nu ar exista dacă nu ar beneficia de persoane care îşi urmează vocaţia. (…) Ăsta ar fi un prim aspect. Şi trebuie mai multe investiţii. Clar, când vine vorba de resurse materiale didactice, aici diferă foarte mult de la şcoală la şcoală. Am fost la mediul rural şi chiar am fost într-o şcoală bine dotată, doar că asta a fost pentru că direcţiunea de acolo se interesa foarte mult de elevii săi. Sunt şcoli şi şcoli. Alte şcoli nu beneficiază de aceleaşi resurse’, a menţionat Theodor Bulacovschi.
Acesta consideră că pentru a avea mai multă performanţă este nevoie de investiţii în Educaţie.
‘Fiecare dintre cei care îşi doresc rezultate în învăţământ, trebuie mai întâi să investească în învăţământ. Asta e, ăsta este cursul natural al lucrurilor dacă îţi doreşti să ai performanţă. Dacă îţi doreşti ca elevii care ies în câţiva ani de pe băncile şcolilor să fie educaţi, trebuie ca ei să aibă resurse. Şi, de asemenea, trebuie investit în profesori, în pregătirea lor. Gândiţi-vă doar la faptul că un elev petrece, hai să zicem, 30 de ore pe săptămână la şcoală, timp de patru săptămâni. Asta înseamnă 120 de ore pe lună la şcoală. În alea 120 de ore ar trebui să interacţioneze cu persoane motivate, care îşi doresc să-l înveţe ceva, care au cunoştinţele necesare”, opinează Theodor Bulacovschi.
În opinia sa, schimbarea e mereu o oportunitate, dar trebuie să ne dăm seama cum putem s-o folosim, iar după aceea să facem o evaluare a rezultatelor.
‘Poate că este mai bine după câţiva ani de lucrat pe module. Este mai bine cu module sau era mai bine cu semestre în mijloace obiective, cuantificabil pe teste? E foarte dificil, având în vedere că factorii sunt mereu în schimbare, dar trebuie făcută o evaluare după nişte timp, după ce i-am dat şi acestui sistem timpul să ajungă la maturitate şi după aceea se poate lua din nou o decizie. Un copil care intră acum în clasa zero ar trebui să poate să aibă un parcurs previzibil pe parcursul celor 12-13 ani pe care îi parcurge în sistemul de învăţământ preuniversitar. Trebuie să îi dăm timp să vedem care sunt rezultatele şi se vor vedea mult mai încolo. Nu poţi neapărat să schimbi de pe un an pe altul, iar un an mai târziu să evaluezi rezultatele. Pentru că nu ştiu neapărat ce evaluezi. Evaluezi reacţia generală la schimbare, dar nu neapărat care este varianta cea mai bună a acelui sistem, care e potenţialul’, este de părere el.
Acesta consideră că este necesară reducerea abandonului şcolar şi atragerea copiilor spre şcoală, mai ales a celor din mediul rural sau din familii defavorizate.
‘Dacă ne ducem pe zona de abandon şcolar, de probleme sociale mai mari, sunt copii care pur şi simplu nu au motivaţie să meargă la şcoală. Şi sunt cazuri, de exemplu, în care copilul nu merge la şcoală pentru că trebuie să meargă să muncească la câmp ca să-şi câştige pâinea. El nu are motivaţie să meargă la şcoală pentru că, din păcate, faptul că scrie acum cu pixul pe hârtie nu-i pune tot astăzi pâinea pe masă, o să-i pună mai mult în 10 ani. Doar că în momentul în care te confrunţi cu astfel de probleme n-ai cum să gândeşti pe termen atât de lung. E un privilegiu să poţi gândi pe termen lung, să nu ai grija zilei de astăzi. Sunt programe prin care oferirea unei mese calde asigură faptul că fiecare copil are nevoile esenţiale asigurate pentru a merge la şcoală într-un mod facil şi într-un mod uşor de înţeles, fără prea multă birocraţie, fără prea multe dificultăţi. (…) Pentru că despre asta vorbim de multe ori, te duci la şcoală ca să depăşeşti condiţia familiei tale, cea de la care ai pornit tu şi să le dai tuturor curajul că pot să înveţe, că pot să ajungă mai departe’, opinează Theodor Bulacovschi.
