AcasăStiri generaleDSU: Duminică după-amiaza - avarie la sistemul de alimentare cu apă de...

DSU: Duminică după-amiaza – avarie la sistemul de alimentare cu apă de la Institutul Fundeni

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a informat duminică seara că, în cursul după-amiezii, la Institutul Clinic Fundeni din Capitală s-a produs o avarie la sistemul de alimentare cu apă, care a afectat şi Institutul pentru Boli Cardiovasculare C. C. Iliescu.

‘În acest context, pentru desfăşurarea activităţii în condiţii optime a unităţilor sanitare, a fost dispusă măsura trimiterii a două cisterne cu apă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Dealul Spirii’ Bucureşti – Ilfov, fiecare având capacitatea de 10.000 litri. Autospecialele au asigurat necesarul de apă al obiectivelor până la remedierea defecţiunii’, a precizat DSU, pe Facebook.

Conform sursei citate, la acest moment, defecţiunea a fost remediată, alimentarea cu apă fiind reluată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks