Acasă93DSVSA Dâmboviţa: O grădină zoo şi o menajerie din judeţ, autorizate să...

DSVSA Dâmboviţa: O grădină zoo şi o menajerie din judeţ, autorizate să deţină lei; animalele sunt în cuşti

DSVSA Dâmboviţa anunţă, joi, după ce au fost emise două mesaje RO-ALERT privind prezenţa unui leu în libertate în Târgovişte, că sunt autorizate să deţină lei o grădină zoo şi o menajerie din judeţ, iar animalele sunt în cuşti.

‘La nivelul judeţului Dâmboviţa avem o grădină zoologică autorizată şi două menajerii. Din cele trei obiective autorizate, două deţin lei: grădina zoologică de la Târgovişte şi menajeria de la Picior de Munte. Sunt la Picior de Munte, acum au venit şi colegii mei din zonă. Fusesem în control acolo. După scandalul cu leul apărut în videoclipul unui cântăreţ de manele, prin acţiuni pe care le-am făcut împreună cu proprietarul, am reuşit şi am relocat o parte dintre lei. Din 11 câţi au fost au mai rămas trei, o parte fiind relocaţi în Africa. Au rămas un leu mare, o leoaică (mama) şi un leu pui. Şi leii sunt în cuşcă. Toţi trei sunt în cuşcă’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul DSVSA Dâmboviţa, Sandu Tolea.

Acesta a adăugat că ‘dacă se va dovedi că este un leu scăpat pe străzi nu poate fi decât al unei persoane neautorizate’.

‘Cei patru lei deţinuţi de Grădina Zoologică din Târgovişte, două femele şi doi masculi, se află şi s-au aflat tot timpul în siguranţă, în adăposturile special amenajate pentru ei’, a precizat, joi, Primăria Târgovişte.

Un cetăţean a sunat la 112, joi, în jurul orei 10.30, şi a anunţat că a văzut un leu în cartierul Priseaca din Târgovişte. A fost emis un mesaj RO-ALERT la ora 10.52 privind prezenţa leului, iar locuitorii au fost sfătuiţi să stea în case. Un al doilea mesaj a fost emis la ora 11.34 şi anunţa prezenţa leului în zona Romlux. Ambele zone unde s-a semnalat prezenţa leului sunt la ieşirea din Târgovişte.

‘Evitaţi zona, rămâneţi în locuinţe! Păstraţi distanţa faţă de animal şi nu încercaţi să vă fotografiaţi cu acesta’, se arată în mesajele RO-ALERT.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks