AcasăStiri generaleEdiţia aniversară a volumului 'Inteligenţa materiei' - 40 de ani de la...

Ediţia aniversară a volumului ‘Inteligenţa materiei’ – 40 de ani de la prima publicare, la SMArtFest Borsec

Medicul şi scriitorul Dumitru Constantin Dulcan a lansat, vineri, în cadrul conferinţei ‘Conştiinţa’, în prima zi a SMArtFest, ediţia aniversară a volumului ‘Inteligenţa materiei’, la 40 de ani de la apariţia cărţii.

‘Prima ediţie a fost în urmă cu 40 de ani, un fenomen foarte rar. Orice carte este ca şi omul, are un moment de naştere, un apogeu, după care coboară şi rămâne undeva într-un colţ de bibliotecă, prăfuită ori ba. Iar această carte de 40 de ani este în continuă solicitare, deşi am scris multe altele, dar asta a rămas pe primul loc al interesului public (…) Era o carte scrisă foarte ambiţios, un fel de epopee a istoriei umane. Ulterior s-a scris mult, dar pe fragmente, dar aceasta era o carte în care se putea găsi de la A la Z. Recunosc că şi eu am fost mirat că a avut aşa o longevitate şi acum se vinde cel mai bine dintre cărţile mele’, a declarat, pentru AGERPRES, Dumitru Constantin Dulcan.

‘Inteligenţa materiei’, ajunsă la ediţia a IV-a, a apărut la editura clujeană Şcoala Ardeleană, iar autorul afirmă că a adăugit-o şi a adus-o la zi, din respect pentru cititori.

‘După 90, cartea a fost rescrisă, iar acum sunt la a patra ediţie. Din respect pentru cititori nu poţi să vii cu lucrurile vechi şi să le dai drept noutăţi. Şi atunci toate lucrurile pe care le-am comentat la vremea când a apărut fiecare ediţie, le-am dus la zi cu noutăţi apărute pe domeniul acesta, concepte noi, idei noi, pentru că asta înseamnă respectul pentru cititor. Omul cumpără cartea în ideea că găseşte nişte informaţii noi. Deci în toate ediţiile în care a apărut cartea am spus ce a rămas clasic şi ce se adaugă la toată povestea sau ce se schimbă, pentru că asta înseamnă de fapt să fii în pas cu cultura unei ţări, să-i dai cititorului exact ceea ce are nevoie’, a arătat Dulcan.

Cartea a fost tradusă recent în engleză şi franceză, urmând să fie traduse şi alte cărţi ale lui Dumitru Constantin Dulcan.

‘Cartea ‘Inteligenţa materiei’ a fost tradusă (…) Aşa a ajuns cartea mea şi la Neale Donald Walsch, cel care a scris ‘Conversaţii cu Dumnezeu’. A scris o scrisoare foarte laudativă. Dar cel mai plăcut elogiu pe care l-a făcut Neale a fost că a găsit în cartea mea foarte multe idei pe care şi el le-a primit pe calea revelaţiei. Când le-am scris, nu ştiam eu că aceasta e revelaţie şi că sunt în ton cu ce a scris Neale Donald Walsch. Pur şi simplu gândeam, căutam. De obicei scriam la Sinaia, unde puritatea aerului, bogăţia de oxigen e cu totul alta decât în Bucureşti, ca dovadă că un capitol în Bucureşti putea să îmi ia o săptămână sau două, în timp ce acolo scriam într-o zi. E mare diferenţă. Şi este evident că la vremea când am început eu această carte, cam prin 1977, în 1981 am lansat-o, la noi pătrundeau foarte puţine cărţi. Cartea, cel puţin în prima ediţie şi a doua, a fost mult mai multă intuiţie decât informare’, a precizat Dumitru Constantin Dulcan.

Scriitorul a arătat că ideea pentru a scrie ‘Inteligenţa materiei’ i-a venit în timp ce era la o şedinţă cu părinţii, la şcoala la care învăţa fiul său.

‘Asta se întâmpla în 1976-1977 şi, plictisindu-mă, aveam o agendă la mine şi mi-a venit în cap ideea să scriu o carte despre primul cuvânt, prima informaţie în geneza universului până în momentul în care discutăm despre complexitatea funcţională a creierului uman. Eram foarte tânăr, când ai 36 de ani vrei să-ţi arăţi puterea, capacitatea, vrei să realizezi ceva demn, frumos, util, să rămână după tine. Toată viaţa mea am studiat, am citit şi mi-am făcut o cultură extrem de sistematizată, adică nu am citit la voia întâmplării. La vremea aceea nicăieri nu se scrisese o carte ca aceasta, să înceapă de la prima undă de lumină a Universului, până la complexitatea funcţională a creierului uman. A fost o provocare a mea şi am reuşit, zic eu, prin faptul că a avut un succes extraordinar la toate categoriile sociale. Toată lumea îmi cerea autografe, de la profesorii de teologie până la toate vârfurile culturii româneşti’, îşi aminteşte Dulcan.

În cadrul SMArtFest, profesorul doctor Dumitru Constantin Dulcan va aborda, sâmbătă, subiectul vindecării accesând puterile conştientului.

SMArtFest este un eveniment multicultural care desfăşoară la Borsec până duminică, iar alături de Dumitru Constantin Dulcan, în calitate de lector, se regăseşte şi actriţa Maia Morgenstern.

Festivalul a început, vineri, cu spectacole de artă vizuală, despre care organizatorii spun că au rolul de a încetini dinamismul cotidian, ‘reducându-l la a simţi aici şi acum’ şi a fost difuzat filmul documentar care a obţinut cele mai multe voturi din partea publicului la TIFF, ‘Regele Mihai: drumul către casă’.

De asemenea, la SMArtFest 2022 vor fi susţinute peste 30 de ateliere şi conferinţe tematice ce vor trata teme actuale şi de mare interes din sfera cunoaşterii, a muzicii şi a artei.

Între participanţi se vor regăsi sculptorul Daniel Leş, autorul austriac de bestseller, Bernhard Moestl, campionul paralimpic Carol-Eduard Novak, ministru al Sportului, The Motans, Republic, EMAA, Manuel Riva şi 4S Street.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks