Ediţia cu numărul 15 a Festivalului de rock ARTmania se deschide vineri, de la ora 17,00, în Piaţa Mare din Sibiu.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, ediţia aniversară le aduce fanilor muzicii şi artelor trei zile de concerte, 14 trupe internaţionale şi din România şi o serie de evenimente culturale şi activităţi creative.
‘La ARTmania Festival 2022, fanii îi vor putea asculta în Piaţa Mare din vechea cetate a Sibiului pe unii dintre cei mai apreciaţi artişti ai momentului: Mercyful Fate, Meshuggah, Transatlantic, Testament, Cult of Luna, Leprous, The Pineapple Thief, Stoned Jesus, The Vintage Caravan completate de Alternosfera, Bucovina, Dordeduh, Taine şi de tânăra trupă sibiană Revolver’, au informat organizatorii.
Totodată, a mai fost anunţată completarea line-up-ului din acest an cu ucrainenii de la Stoned Jesus, una dintre cele mai cunoscute trupe rock din Europa de Est.
”Cu aproape 500 de spectacole live susţinute de-a lungul istoriei lor, formaţia a făcut nu doar turnee în Europa şi America de Sud (de două ori), dar a împărţit şi scenele celor mai mari festivaluri cu trupe precum Rammstein, The Prodigy, Ghost, Unkle, Slayer, Korn, The Offspring, Gojira, Dream Theater, Bring Me The Horizon şi chiar şi cu legendarii Black Sabbath. Trio-ul a fost ales ca support band de trupa iconică Deep Purple pentru concertul lor din 2018 de la Kiev, la care au participat 10.000 de fani rock şi metal”, arată organizatorii.
Accesul publicului în perimetrul festivalului va putea fi făcut în cele trei zile de festival (22, 23 şi 24 iulie) în intervalul orar 17,00-24,00. Maratonul concertelor de pe scena principală din Piaţa Mare va începe în fiecare zi de la ora 19,00.
Pentru a intra în spaţiul special amenajat pentru festival, publicul trebuie să prezinte la momentul accesului pe porţile festivalului un bilet, un abonament sau o invitaţie valabilă care poate fi folosită de o singură persoană, o singură dată. Acestea vor fi preschimbate în brăţară de acces în momentul intrării în zona de festival şi permit intrarea doar în zona de concerte şi la evenimentele conexe ARTmania Festival.
Biletele, abonamentele sau invitaţiile se pot preschimba în brăţări şi la centrul de informare a festivalului, ce va fi deschis pe toată durata evenimentului. Info Point-ul ARTmania Festival va fi amplasat în faţa Muzeului Naţional Brukenthal din Piaţa Mare şi va funcţiona în fiecare zi de festival, între orele 12,00 şi 24,00 (22-24 iulie 2022).
Purtarea brăţării este obligatorie pe toată durata festivalului, iar aceasta va fi verificată atât la intrare, cât şi ulterior. Ruperea, deteriorarea sau pierderea brăţării anulează dreptul de participare şi accesul posesorului în festival. Pentru a reintra va fi nevoie de achiziţionarea unui nou bilet şi preschimbarea acestuia într-o nouă brăţară. Brăţările nu sunt transmisibile către o altă persoană şi permit accesul doar în zonele marcate corespunzător.
Participanţii la ARTmania Festival sunt obligaţi să se supună controlului corporal sumar şi să permită controlul bagajelor. De asemenea, trebuie să deţină asupra lor un act de identitate valid pentru a face dovada vârstei legale.
Este interzis accesul cu mâncare şi băutură în zona de festival. La dispoziţia participanţilor va fi pusă o zonă de food special amenajată, care va funcţiona pe întreaga durată a evenimentului.
Doar persoanele de peste 18 ani au dreptul să achiziţioneze alcool, de aceea este obligatoriu ca participanţii să prezinte, la cerere, un act de identitate valid.
Organizatorii au mai anunţat că abonamente şi bilete pe zile pentru ediţia aniversară a Festivalului ARTmania sunt disponibile spre vânzare atât fizic, cât şi online. Toate abonamentele achiziţionate pentru festival în perioada 2019-2021 rămân valabile pentru ediţia din 2022, fără modificări suplimentare de cost sau de altă natură.
ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat ideea de îmbinare dintre artă şi divertisment (‘entertainment’), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.
Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platforma culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente şi moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziţii, lansări de carte sau proiecţii de film. Acest spaţiu comun de întâlnire a artiştilor şi publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piaţă şi de cetatea medievală, creează spaţiul de poveste şi magia care reprezintă, în esenţă, spiritul festivalului, precizează organizatorii.
În ediţiile anterioare, pe scena festivalului au urcat o serie de trupe importante, de la Steven Wilson, Serj Tankian şi Devin Townsend, la Dream Theater, Opeth, Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, Apocalyptica, HIM, Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien.