Peste 24.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri vor fi mobilizaţi în stradă, în fiecare zi, în acest sfârşit de săptămână, pentru a asigura ordinea cu ocazia Sărbătorilor Pascale Catolice şi al Floriilor Ortodoxe, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog.
Zonele în atenţia poliţiştilor sunt sunt staţiunile, zonele de agrement, dar şi spaţiile publice unde se organizează târguri şi concerte sau în jurul bisericilor unde se desfăşoară manifestări religioase.
‘În acest sfârşit de săptămână, vor fi mobilizaţi, zilnic, aproximativ 24.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi, poliţişti de frontieră. Conducerea MAI a dispus echipajelor de ordine publică să fie prezente în stradă, la vedere, în uniformă, pentru descurajarea comiterii de fapte ilegale. Efectivele MAI vor acorda o atenţie sporită locurilor aglomerate, cu risc de producere a unor incidente, precum staţiunile turistice, zonele de agrement şi spaţiile de desfăşurare a evenimentelor publice de amploare – târguri, concerte, manifestări religioase’, a spus Monica Dajbog, într-o conferinţă de presă.
Pentru protejarea persoanelor prezente, efectivele de ordine publică şi de intervenţie în situaţii de urgenţă vor avea în atenţie cele 538 lăcaşuri de cult unde vor fi organizate manifestări religioase semnificative. Cele mai importante din punct de vedere al numărului de participanţi se vor desfăşura în municipiul Bucureşti cu o participare de peste 10.000 de credincioşi, respectiv în municipiul Timişoara – cu 5.000 de persoane.
Echipajele MAI vor fi prezente pe traseele de desfăşurare a procesiunilor religioase pentru a preveni apariţia unor incidente favorizate de aglomeraţie, dar şi pentru a interveni rapid în sprijinul cetăţenilor atunci când este nevoie.
De asemenea, poliţiştii rutieri vor fi în teren pentru restricţionarea traficului, astfel încât pelerinajele să se desfăşoare fără riscuri pentru participanţi, precum şi pentru a acorda sprijin conducătorilor auto, inclusiv prin indicarea rutelor ocolitoare.
În total, în acest sfârşit de săptămână, la nivel naţional, vor fi mobilizaţi aproximativ 1.400 de poliţişti rutieri. Principala lor misiune este asigurarea unui trafic fluent şi în siguranţă.
Echipajele rutiere vor fi suplimentate pe arterele aglomerate sau cu risc de producere a unor accidente grave. În scop preventiv, poliţiştii vor acţiona cu 370 de aparate radar, dar şi cu dispozitive care semnalează consumul de alcool şi de substanţe interzise la volan.
Având în vedere efectele fenomenelor meteo din ultimele zile, precum şi faptul că, în continuare, în anumite părţi ale ţării ne aşteptăm la vreme severă, Poliţia recomandă cetăţenilor să fie prudenţi atunci când decid să plece la drum şi să se asigure că nu sunt probleme pe traseu.