AcasăPoliticaELCEN: Protestele spontane din CET-uri au încetat în cursul nopții

ELCEN: Protestele spontane din CET-uri au încetat în cursul nopții

Protestele iniţiate vineri, 23 decembrie, în centralele aparţinând societăţii Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) au încetat în cursul nopţii, iar în acest moment, toate cele 4 CET-uri funcţionează normal, a anunţat, sâmbătă, producătorul de energie termică din Capitală.

 

 

„Nu s-a oprit niciun moment livrarea agentului termic către sistemul de termoficare din Bucureşti. Managementul ELCEN, reprezentanţi ai sindicatului şi salariaţilor din cadrul ELCEN, precum şi alţi factori responsabili implicaţi în această situaţie, au deschis, în cursul serii de vineri, 23 decembrie, un dialog menit să promoveze stabilitate şi consens pe problemele de interes comun. Principalele argumente ale discuţiilor au vizat importanţa asigurării continuităţii funcţionării instalaţiilor şi apărarea, în mod legal şi echitabil, a intereselor salariaţilor. Angajaţii ELCEN ştiu că munca lor este foarte importantă pentru securitatea energetică naţională şi vitală pentru sistemul de termoficare din Bucureşti. În consecinţă, au decis ca în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (24 decembrie) să reia lucrul în toate cele 4 centrale”, se menţionează în comunicatul transmis de ELCEN.

Potrivit sursei citate, managementul ELCEN a susţinut şi susţine în continuare majorările salariale ale angajaţilor cu respectarea Legii Bugetului de Stat. Dialogul a avut tot timpul în vedere menţinerea unei relaţii sănătoase de colaborare între părţile implicate, care se doreşte continuată, ajungându-se la consens în ceea ce priveşte binele comun, se menţionează în comunicat.

Câteva sute de angajaţi ai Electrocentrale Bucureşti au refuzat să intre în tură vineri, la ora 14:00, din cauza negocierilor privind contractul colectiv de muncă pentru anul viitor, care au ajuns în impas în condiţiile în care conducerea ELCEN doreşte să acorde, anul viitor, o majorare salarială mai mică decât rata anuală a inflaţiei din ultimul an.

Ulterior, reprezentanţii societăţii au dat asigurări că livrarea agentului termic către sistemul de termoficare nu va fi întreruptă în urma protestului spontan al angajaţilor din cele 4 termoelectrice.

Potrivit sursei citate, solicitările sindicale vizau o majorare salarială de 20%, în timp ce Legea Bugetului de Stat, intrată recent în vigoare, prevede că salariile pot creşte ţinând cont de inflaţia prognozată pentru 2023. „Inflaţia prognozată pentru 2023 este de 9,6%. Poziţia Administraţiei ELCEN este aceea de a susţine o majorare a salariilor angajaţilor ELCEN, însă ţinând cont de obligaţia legală de a respecta prevederile Legii Bugetului de Stat cu privire la creşterile salariale în funcţie de inflaţia prognozată pentru anul 2023”, au precizat vineri seara reprezentanţii ELCEN.

ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din Capitală şi asigură energia termică pentru peste 550.000 de apartamente din Bucureşti.

În 2021, compania a primit din fondul de rezervă al Guvernului aproximativ 15 milioane de lei, în timp ce electrocentrale asemănătoare din alte oraşe ale ţării au primit 800 de milioane de lei, iar anul acesta ELCEN nu a primit niciun leu de la Guvern, se menţiona în comunicatul Blocului Naţional Sindical, transmis vineri AGERPRES.

Sursa: AGERPRES

Articolul ELCEN: Protestele spontane din CET-uri au încetat în cursul nopții apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks