În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a comentat despre cum e previzibil că se va vota în turul 2 al prezidențialelor, în ce măsură se va mobiliza electoratul suveranist, cum se vor orienta votanții PSD, PNL, UDMR, în baza indicațiilor primite de la conducerile centrale, scrie solidnews.ro.
Jurnaliștii care o susțin cu vehemență pe Elena Lasconi sunt milionari, profitând de-a lungul vremii de fiecare context politic pentru a-și spori averea în loc să-și facă meseria așa cum se cuvine. Cei care acum fac o campanie agresivă pro-Lasconi sunt, de fapt, cei care se tem că altfel își vor pierde principala sursă de finanțare și avantajele obținute în timp prin afacerile murdare în care s-au implicat. La rândul lor, oamenii de afaceri care îl critică pe Georgescu fără argumente sau în baza unor idei hilare sunt controlați de Statul Paralel, fără de care n-ar fi avut succes în domeniul în care activează. Jurnalistul Bogdan Comaroni a reamintit publicului că președintele are o putere limitată și că nu poate face nimic fără să se consulte cu Guvernul și Parlamentul, iar deciziile majore ce țin de stat se votează prin referendum. Mai mult decât atât, jurnalistul a explicat că spectrul politic din România se împarte, astăzi, în două mari blocuri: suveraniștii vs. globaliștii.
Liberalii au decis să o susțină pe Elena Lasconi, gândindu-se că, dacă aceasta ar ajunge președintă, s-ar putea crea un guvern format din PNL, PSD, UDMR și cu eventualitatea intrărilor minorităților. În acest scenariu, și UDMR-ul și-a lăsat o „portiță” de intrare în acest viitor guvern, declarând public susținerea pentru candidata Lasconi. UDMR-ul a trebuit să adopte această strategie, pentru că e forțat de circumstanțe și de statutul său ca partid să meargă la negocieri cu declarații de forță, neputând să mizeze pe altceva, având în vedere scorul mic obținut. E foarte posibil ca, după negocierile în desfășurare de pe ultima sută de metri, multe dintre declarațiile de susținere să se schimbe. Un exemplu în acest sens este PSD-ul, de la care se aștepta să fie primul susținător al demersului pro-european asumat de USR, dar care a îndemnat alegătorii să voteze cum vor, părând chiar că înclină balanța spre candidatul Călin Georgescu. Bogdan Comaroni a explicat că, la PNL, jumătate din electorat va vota pentru Lasconi, la UDMR prezența la vot va fi mică, dar cei care vor vota vor opta pentru Georgescu, în timp ce PSD-ul va vota, în mod tradițional, împotriva USR și pentru un nou mandat de premier oferit lui Marcel Ciolacu. Ideea unui guvern tehnocrat, atribuită lui Călin Georgescu, este puțin probabilă în România, având în vedere că amintește de dezastrul guvernului Cioloș.
Articolul Electoratele PSD, PNL, UDMR vor vota majoritar pentru Georgescu indiferent ce le-ar zice partidul, spune jurnalistul Bogdan Comaroni apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro