Primarul municipiului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi (USR), acuză PSD că a paralizat activitatea spitalului din localitate, care nu mai are niciun medic anestezist disponibil.
‘În încercarea disperată de a salva Spitalul Mioveni s-au sacrificat două spitale: cel din Curtea de Argeş şi Câmpulung. Începând de astăzi nu mai putem asigura nicio intervenţie chirurgicală, naşteri, nimic care necesită anestezie. Subliniez faptul că, Spitalul din Câmpulung este singurul din Argeş în care se asigură naşterile Covid prin Ordin de Ministru. După ce, prefectul a decis la presiunile PSD, detaşarea fără acord a unui anestezist de la Câmpulung am mai rămas cu un medic cu probleme de sănătate, dispus să vină de acasă pentru urgenţe majore. Astăzi a intrat în izolare iar noi am rămas ‘în aer”, a scris Elena Lasconi marţi pe Facebook.
Ea face apel la prefectul Radu Perianu şi la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) să găsească o soluţie pentru a nu lăsa peste 120.000 de oameni fără asistenţă medicală.
‘O să trimit oficial o adresă către Ministerul Sănătăţii şi Preşedinţie pentru că mie nu îmi vine să cred că ministrul şi preşedintele ştiu ce abuzuri sunt în Argeş. Dacă ştiu şi acceptă o asemenea situaţie e grav. Nu se mai respectă dreptul la sănătate consimţit de Constituţia României. Asta înseamnă că un drept fundamental al omului este încălcat. Dacă lucrurile rămân cum dictează PSD o să ajungem la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi voi asigura sprijin tuturor muscelenilor cărora nu li s-au asigurat servicii medicale, inclusiv obţinerea de despăgubiri’, a mai transmis Elena Lasconi.
Doi medici ATI de la spitalele din Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel au fost detaşaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, a anunţat, pe 18 ianuarie, prefectul Radu Perianu (PNL). Decizia a fost luată după o şedinţă cu toţi managerii de spitale din judeţ, în contextul în care exista pericolul închiderii, din lipsă de personal, a Secţiei ATI a Spitalului Mioveni, secţie care are 17 paturi.
Potrivit datelor comunicate de prefect, în judeţ sunt 13 medici ATI – patru la SJU Piteşti, doi la Spitalul Mioveni şi şapte la celelalte unităţi spitaliceşti din Argeş.
‘S-a luat legătura cu ei şi li s-a solicitat acceptul ca fiecare să efectueze trei gărzi pe lună la Spitalul de Urgenţă Piteşti ca să fie acoperit deficitul acolo şi să nu mai fie nevoie de cei doi ATI-işti de la Mioveni. Toţi au refuzat şi au invocat motive personale. Prin aplicarea dispoziţiilor legale a fost emisă de Direcţia de Sănătate Publică Argeş o decizie prin care, fără acordul lor, un specialist ATI de la Spitalul Câmpulung şi un specialist ATI de la Spitalul Curtea de Argeş au fost detaşaţi temporar, pentru o perioadă de 30 de zile, la Spitalul de Urgenţă din Piteşti’, preciza Radu Perianu.
El menţiona că la Câmpulung Muscel mai rămâne un singur medic ATI, iar în situaţii speciale, când există necesitatea ca un pacient să fie internat la terapie intensivă, să fie transferat la Piteşti. În ceea ce priveşte Spitalul Municipal Curtea de Argeş, Secţia ATI este în renovare.
Primarul municipiului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, acuza atunci că decizia este una politică şi nu este în interesul celor 120.000 de cetăţeni din zona de nord-est a judeţului.
‘Manevra e simplă: spitalul Mioveni este singurul spital din ţară construit de la zero cu bani de la stat şi singurul cu care se poate lăuda PSD pentru că toate celelalte promisiuni au fost minciuni gogonate. Nimeni nu a luat în calcul personalul medical. Dar s-a ‘rezolvat’ politic. Dacă PSD e la butoane în Argeş se poate orice, chiar dacă au de suferit peste 120 de mii de oameni. Aşa că, la Mioveni lucrează medici de la Spitalul Judeţean. În mod logic, nu ştiu de ce ar surprinde pe cineva, spitalul Judeţean a ajuns în imposibilitatea de a asigura gărzile. Dacă îşi ia medicii înapoi, se închide secţia ATI Mioveni, prin urmare pierde finanţarea, iar asta nu dă deloc bine la partid. Concluzie: îi călcăm pe cap pe cei din Câmpulung’, a scris Elena Lasconi pe Facebook.
Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu (PSD), afirmase anterior că Secţia ATI a spitalului din localitate ar urma să fie închisă dintr-o ‘frustrare tipic românească’.
‘Prin deciziile de revocare a detaşărilor coordonatorilor secţiei ATI COVID de la Mioveni s-a reuşit contraperformanţa la care nu a ajuns o armată de adversari politici, nici măcar atunci când PSD era în opoziţie. Dar au reuşit, acum, prietenii. Nu concepem să renunţăm la acest proiect care funcţionează cu rezultate extraordinare şi în care s-au investit milioane de euro’, scria Georgescu luni pe Facebook.