Preşedinta USR, Elena Lasconi, anunţă că va avea o întâlnire cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, în cursul acestei săptămâni, scrie Agerpres.
„Am luat legătura şi săptămâna asta o să discutăm. (…) O să văd ce doreşte domnul Ciucă să discutăm. Eu o să ascult, nu o să mă duc cu nişte idei, nişte scenarii pe care mi le imaginez. O să ascult, să vedem ce are de spus, dar în momentul acesta nu simt că putem merge într-o alianţă. E nevoie de o igienizare în PNL. Nu se pot detaşa de PSD”, a declarat Lasconi, luni, pentru Digi 24.
În ce priveşte o colaborare USR-PNL, dacă liberalii s-ar distanţa de PSD, acesta a afirmat că va discuta în partid o astfel de ipoteză. Totodată, s-a declarat convinsă că „singura opţiune liberală credibilă” la momentul actual este USR.
„Colegii mei din USR nu o să trăiască ce am trăit până acum: se afle de la televizor ce are de gând USR să facă şi care este poziţia oficială. Eu am deschidere să ascult şi mă voi duce la întâlnire şi voi asculta şi voi vedea ce gânduri au ei, pentru că ştiu că lucrează la o strategie de vreo două săptămâni”, a spus Lasconi.
Întrebată dacă USR şi PNL s-ar putea susţine reciproc în turul al doilea al prezidenţialelor, Lasconi a apreciat că acest lucru ar trebui să fie „de la sine înţeles”, având în vedere că este vorba despre două partide de dreapta, dar că rămâne de văzut.
„Cred că asta e de la sine înţeles. Dacă, să presupunem… Nu, n-ai cum…Adică tot o formaţiune de dreapta ar trebui să susţii, chiar dacă acum eşti atât de lipit de PSD. Ştiu că există voci în PNL care au fost şi împotriva celei de-a doua alianţe cu PSD şi care îşi doresc să se întâmple această igienizare. Vom vedea”, a spus ea.
Întrebată ce părere are despre cel mai recent sondaj de opinie, conform căruia ar ocupa locul patru în ce priveşte preferinţele românilor la prezidenţiale (cu 14%), după Marcel Ciolacu, George Simion şi Mircea Geoană, liderul USR a replicat că nu crede în sondaje, ci în inteligenţa românilor şi în propriile fapte.
„Sunt omul dialogului. Ar fi de discutat cu toţi cei care se consideră de dreapta. Săptămâna asta, în mod cert voi discuta cu reprezentanţi ai PNL. Dar PNL ar trebui să îşi facă puţină curăţenie şi igienizare, pentru că acum nu se pot detaşa de PSD, dar ştiu că interiorul PNL există oameni care ştiu că asta nu e calea bună nici pentru ei, nici pentru ţară”, a adăugat Elena Lasconi.
Articolul Elena Lasconi (USR) spune că va avea o întâlnire, săptămâna aceasta, cu Nicolae Ciucă apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro