Liceeni din diferite unităţi din Constanţa şi alte cinci judeţe au intrat marţi în grevă japoneză, până pe 15 ianuarie, acuzând reprezentanţii Ministerul Educaţiei că blochează asigurarea gratuităţii pentru elevi la transport.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), AEC, Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Elevilor din Timiş (AETM), pe durata săptămânii 9-15 ianuarie, va fi organizată o grevă japoneză în semn de protest faţă de ‘tăierea transportului’.
‘Astăzi, 9 ianuarie, elevii din multiple licee din 6 judeţe ale ţării au pornit o grevă japoneză faţă de tăierea transportului elevilor din 19 judeţe de către Ministerul Educaţiei. Astfel, elevii vor purta în următoarea săptămână, pe durata orelor de curs, la braţ, o banderolă albă, pentru a protesta faţă de batjocura care li se aduce de către Minister, atât lor cât şi operatorilor de transport’, reiese din comunicat.
Acţiunea este derulată în urma unui protest organizat la începutul acestei săptămâni în faţa sediului Ministerului Educaţiei.
‘În urma protestului organizat de asociaţiile de elevi, Ministerul Educaţiei a declarat faptul că nu va revoca Hotărârea de Guvern nr. 1337 care blochează gratuitatea elevilor la transport. În acest sens, asociaţiile de elevi vor continua cu acţiuni începând o grevă japoneză şi vor acţiona în instanţă hotărârea respectivă. Solicităm demisia de urgenţă a ministrului Ligia Deca ! Transportul sau demisia ! Îndemnăm toţi elevii care nu primesc transport în urma hotărârilor Guvernului, precum şi elevii ce doresc să fie solidari cu colegii lor, să poarte în această săptămână o banderolă albă la mână !’, se mai afirmă în comunicatul menţionat. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)