Elevii vor avea posibilitatea de a studia teatrul ca disciplină opţională în anul şcolar 2021 – 2022, după ce ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a semnat mai multe ordine în acest sens. Ministrul Anisie a semnat ordinele privind aprobarea a trei discipline opţionale şi a programelor aferente acestora. Astfel, începând din acest an şcolar, elevii pot opta pentru a studia, în anul şcolar 2021 -2022, următoarele cursuri din curriculum, la decizia şcolii: ‘Eu şi scena’ (clasele a III-a şi a IV-a), ‘Teatrul şi noi’ (clasele a VI-a şi a VII-a) şi ‘Laboratorul de teatru’ (clasele a X-a şi a XI-a). ‘Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică a propus, în acest an şcolar, Ministerului Educaţiei şi Cercetării introducerea în curriculum, la decizia şcolii, a unei discipline din domeniul artei teatrale. Ca profesor de Limba şi literatura română şi ministru, consider că acesta este un moment important pentru educaţie, moment care răspunde recomandărilor Consiliului Uniunii Europene privind competenţele-cheie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, în care sunt incluse şi competenţele artistice, dar şi Declaraţiei de la Frankfurt privind Educaţia prin Arte. De asemenea, decizia are la bază şi recomandările UNESCO incluse în Agenda de la Seul, în care se precizează că folosirea artelor în educaţie poate să sporească abilităţile creative şi inovative ale societăţii, să genereze recunoaşterea şi dezvoltarea bunăstării sociale şi culturale, să promoveze şi să încurajeze responsabilitatea socială’, a declarat Anisie, potrivit unui comunicat remis presei. Cu ajutorul acestor opţionale, elevii îşi vor dezvolta creativitatea, competenţele de comunicare, dar vor dobândi şi competenţe socio-emoţionale şi un comportament prosocial.