O emisiune filatelică dedicată telefoanelor, alcătuită din şase timbre, o coliţă dantelată, un set de plicuri prima zi şi o mapă pentru colecţionari, va fi introdusă în circulaţie în 16 august, anunţă Romfilatelia.
Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, telefonul Butterstamp este redat pe un timbru cu valoarea nominală de 1,40 lei, telefonul de masă său birou cunoscut sub denumirea de Tunnan (Butoi) este ilustrat pe un timbru cu valoarea nominală de 2,20 lei, iar telefonul de masă Râşniţă de cafea este reprezentat pe un timbru cu valoarea nominală de 4,50 lei.
Două telefoane de masă, unul model Art Nouveau şi unul Grammont, cu sistem’EURIEULT’ tip 10, sunt reproduse pe câte un timbru cu valoarea nominală de 6,50 lei, respectiv 10 lei, iar telefonul de perete model AB 650 este redat pe un timbru cu valoarea nominală de 10,50 lei.
Pe coliţă, având timbrul cu valoarea nominală de 32 lei, este reprezentat telefonul de perete Crossley Patent, produs în anul 1880, model nr. 1115.
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la moartea lui Alexander Graham Bell, cel care a primit primul patent pentru inventarea telefonului, în anul 1876.