AcasăStiri generaleEmisiunea 'Expoziţia Filatelică Naţională TimFilEx 2023' - de joi, în magazinele Romfilatelia

Emisiunea ‘Expoziţia Filatelică Naţională TimFilEx 2023’ – de joi, în magazinele Romfilatelia

Romfilatelia anunţă introducerea în circulaţie, începând de joi, a emisiunii de mărci poştale ‘Expoziţia Filatelică Naţională TimFilEx 2023’, care marchează un secol de la prima expoziţie filatelică română şi de la primul congres al filateliştilor români, organizat la Timişoara în perioada 22-25 septembrie 1923.

Emisiunea este alcătuită din două mărci poştale, o coliţă dantelată şi un plic ‘prima zi’, potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES.

Emisiunea va fi disponibilă în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi online pe http://romfilatelia.ro/store/, intrarea în circulaţie realizându-se odată cu deschiderea expoziţiei naţionale TimFilEx 2023, cu participare internaţională, la Universitatea de Vest din Timişoara.

Prima marcă poştală, cu valoarea nominală de 9 lei, redă un detaliu din clădirea Universităţii de Vest, asociată cu logo-ul expoziţiei.

Cea de-a doua marcă poştală, cu valoarea nominală de 14 lei, prezintă afişul expoziţiei din 1923, precum şi coperta revistei filatelice timişorene ‘Der Banater Philatelist’, nr. 8 / 1923.

Coliţa dantelată a emisiunii, având timbrul cu valoarea nominală de 34 lei, prezintă Primăria Veche din Piaţa Libertăţii.

TimFilEx 2023, care se va desfăşura de joi până duminică, este organizată de Asociaţia Filatelică Timişoara sub patronajul Federaţiei Filatelice Române şi cu recunoaşterea Federaţiei Europene de Filatelie (FEPA), de Universitatea de Vest din Timişoara şi se ghidează după Regulamentele Federaţiei Internaţionale de Filatelie (FIP) în vigoare, mai informează Romfilatelia.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks