Preşedintele Curţii Constituţionale (CCR), Marian Enache, a afirmat, luni, că instanţa de contencios constituţional s-a situat deasupra intereselor şi conjuncturilor politice ale autorităţilor publice intrate în conflict şi s-a manifestat ca un arbitru imparţial, invitând mereu părţile la un comportament constituţional loial, de colaborare şi respect reciproc.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de CCR, declaraţia a fost făcută în cadrul cursului postuniversitar ‘Top Management Afaceri Interne’, organizat de Academia de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’, prelegerea având ca temă rolul Curţii Constituţionale în asigurarea echilibrului puterilor în stat.
‘Principiul separaţiei şi colaborării puterilor în stat, deşi uzitat şi evocat frecvent, uneori până la erodare, cu prilejuri instituţionale sau în medii academice şi în doctrină, reprezintă o temă complexă şi nu de puţine ori complicată, dacă avem în vedere faptul că acest principiu se referă la organizarea puterii de stat în condiţiile exigenţelor statului de drept a cărui esenţă o reprezintă limitarea puterii în raport cu drepturile omului şi libertăţile cetăţeneşti. Dificultatea abordării acestei problematici care priveşte atât conceptul, cât şi realitatea, fenomenologia puterii ca atare, constă în faptul că funcţionarea statului în paradigma democraţiei occidentale trebuie să asigure şi să garanteze, în egală măsură, atât autoritatea statală, cât şi libertatea ca valoare fundamentală inerentă demnităţii fiinţei umane şi statutului său de cetăţean’, a arătat Marian Enache.
Pe de o parte, spune acesta, statul ca organizaţie suprastructurală politico-juridică trebuie să-şi organizeze structurile şi ordinea de drept proprii pentru crearea premiselor autorităţii legilor şi deciziilor sale, iar, pe de altă parte, aceleaşi structuri statale şi acelaşi sistem de drept trebuie să-şi autolimiteze autoritatea şi să garanteze exigenţele libertăţii ca valoare referenţială a sistemului.
‘Între aceste două necesităţi imperioase ale oricărui stat de drept există în mod obiectiv, dar şi subiectiv, contradicţii şi tensiuni pe care statul, păstrându-se în coordonatele unui stat democratic, trebuie să le realizeze într-un cadru unitar funcţional şi organizat juridic în care să-şi exercite puterea politică instituţionalizată ca putere de stat. Pentru realizarea unui exerciţiu de putere politică în care statul trebuie să asigure autoritatea – respectiv supremaţia sa în raporturile cu guvernaţii trebuie să asigure în acelaşi timp garantarea valorii libertăţii -, s-a recurs la un remediu de păstrare a unităţii şi unicităţii puterii în stat, prin divizarea funcţiilor sale, încredinţând atribuţiile de putere statală unor autorităţi distincte, clasice: puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească’, afirmă Marian Enache.
El a adăugat că această diviziune a puterii în stat a generat însă, prin forţa lucrurilor, ‘un alt risc’ în exercitarea convergentă a puterii în stat, creând, prin autonomizarea relativă a acestor autorităţi specializate în îndeplinirea funcţiilor statului, posibilitatea abuzului de putere prin tendinţele de dominare, de supraordonare a unei puteri asupra celeilalte puteri.
Conform şefului instanţei constituţionale, separaţia puterilor în stat reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale dreptului constituţional şi una dintre premisele statului de drept. Preşedintele Enache mai arată că, pentru îmbunătăţirea înţelegerii şi aplicării plenipotente a acestui principiu de organizare statală, Curtea Constituţională, prin deciziile sale, a dezvoltat şi a îmbogăţit pe cale jurisprudenţială valenţele acestui principiu consacrat în Constituţia României, deducând din economia principiului şi a celorlalte dispoziţii constituţionale două alte principii derivate şi corelative principiului de bază al separaţiei şi colaborării puterilor, şi anume principiul loialităţii constituţionale, precum şi principiul loialităţii instituţionale, care presupune cooperarea şi controlul reciproc al puterilor în scopul realizării şi în aplicarea cerinţelor separaţiei, a unui echilibru necesar şi raţional bunei funcţionări a puterilor în stat.
‘În cele peste trei decenii de existenţă, Curtea Constituţională a României, prin soluţiile pronunţate în concordanţă cu principiile jurisdicţiei constituţionale, a demonstrat că nu este nici ‘substitut de legiuitor’, chiar dacă, prin forţa lucrurilor, spaţiul său de acţiune se plasează, de multe ori, la confluenţa dintre lege şi politică, şi nu este nici ‘substitut de judecător’, neimplicându-se în soluţionarea pe fond a cauzei, atribuţie suverană a puterii judecătoreşti’, afirmă preşedintele Curţii Constituţionale.
Prin exercitarea atribuţiei sale de a soluţiona conflictele juridice de natură constituţională, Curtea Constituţională îşi asumă ‘un rol major’ în asigurarea şi menţinerea separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, menţionează Marian Enache.
‘Aceasta nu judecă legi, ci conduite ale autorităţilor publice, evaluând şi cercetând modul lor de acţiune/inacţiune în funcţie de prerogativele pe care Constituţia le prescrie în privinţa lor. Ca atare, controlul de constituţionalitate a legilor vizează aspecte de natură normativă, abstracte, pe când controlul conduitei autorităţilor publice vizează evaluarea modului în care acestea aplică dispoziţiile Constituţiei şi relaţionează între ele prin mijlocirea competenţelor constituţionale ce le-au fost conferite. Cu alte cuvinte, Curtea Constituţională realizează un control al aspectelor de fapt rezultate din conduita autorităţilor publice în aplicarea textelor constituţionale, ceea ce conferă Curţii Constituţionale rolul de judecător al faptelor pe care le raportează întotdeauna la Constituţie, unica normă de referinţă în activitatea sa’, mai explică Enache.
El subliniază că noţiunea de ‘conflict juridic de natură constituţională’ nu este definită de Constituţie, astfel încât Curţii Constituţionale i-a revenit sarcina de a stabili, pe cale jurisprudenţială, care sunt autorităţile publice ce ar putea fi implicate în conflict, dar şi conţinutul şi sfera acestor conflicte, al căror debut a avut loc în perioada 2005-2006.
Astfel, spune acesta, Curtea Constituţională a fost cea care a statuat că părţi într-un conflict juridic de natură constituţională pot fi numai autorităţile cuprinse în titlul III din Constituţie, şi anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, Preşedintele României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administraţiei publice centrale şi ale administraţiei publice locale, precum şi organele autorităţii judecătoreşti. Totodată, s-a reţinut că poate fi vorba nu numai despre conflicte de competenţă, pozitive sau negative, care pot crea blocaje instituţionale, ci şi despre modul diferit de interpretare a dispoziţiilor Constituţiei de către autorităţile publice, respectiv orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei.
‘Curtea a observat că rolul de a contribui la configurarea principiului colaborării loiale şi al respectului reciproc îl au, în principal, instituţiile/autorităţile puse în situaţia de a colabora. Acestora le revine sarcina de a contura/structura posibilele forme pe care le poate adopta o conduită loială, în raport cu competenţele legale ale fiecăreia dintre instituţiile/autorităţile aflate în colaborare şi în raport cu valorile şi principiile constituţionale incidente respectivei colaborări’, mai arată Enache.
Colaborarea trebuie să se realizeze în formele prevăzute de lege, iar acolo unde legea tace, autorităţile publice trebuie să identifice şi să stabilească, cu bună-credinţă, acele forme de colaborare care valorizează ordinea normativă constituţională şi care nu prejudiciază principiile constituţionale sub imperiul cărora ele funcţionează şi relaţionează şi nici drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor în serviciul cărora îşi desfăşoară activitatea, spune preşedintele CCR.
‘Buna-credinţă trebuie manifestată, deci, în scopul găsirii de soluţii care să surmonteze eventualele blocaje instituţionale şi care să asigure funcţionarea eficientă a fiecărei autorităţi în parte, potrivit competenţelor atribuite de lege’, a subliniat Marian Enache.
Acesta a adăugat că, în situaţia în care identificarea acestor bune practici este dificil de realizat şi rezolvarea diferendelor interinstituţionale eşuează, autorităţile publice au posibilitatea de a apela la instrumentele constituţionale de mediere, respectiv la procedura soluţionării conflictelor de natură constituţională, prevăzută de art.146 lit.e) din Constituţie, ce are ca scop tocmai restabilirea ordinii normative constituţionale, prin interpretarea normelor Legii fundamentale incidente şi stabilirea reperelor concrete de conduită loială faţă de valorile şi principiile constituţionale.
‘Doresc să subliniez faptul că instanţa noastră de contencios constituţional s-a plasat în rolul său constituţional, de garant al supremaţiei Legii fundamentale, s-a situat deasupra intereselor şi conjuncturilor politice ale autorităţilor publice intrate în conflict şi s-a manifestat ca un arbitru imparţial, invitând mereu părţile la un comportament constituţional loial, de colaborare şi respect reciproc. Autorităţile statului trebuie să coopereze loial între ele, să întreţină un dialog corect şi raţional, eventual folosind calea compromisului constructiv pentru găsirea soluţiilor care să corespundă intereselor fiecăruia, toate acestea în vederea evitării conflictelor. De aceea, Curtea nu s-a limitat doar la a constata existenţa conflictului juridic, ci a arătat, întotdeauna, şi conduita de urmat pentru părţile aflate în conflict, în scopul surmontării conflictului constituţional dintre ele’, a mai arătat preşedintele Curţii Constituţionale a României. AGERPRES / (AS – autor: Mihai Stoica, editor: Marius Frăţilă)