AcasăPoliticaEpiscopul Maramureșului, PS Iustin, a criticat tentativa a introduce în școli „ideologiile...

Episcopul Maramureșului, PS Iustin, a criticat tentativa a introduce în școli „ideologiile progresiste, neomarxiste și globaliste, spre a ne alinia la proiectul noii lumi globale”, cu aluzie la Klaus Iohannis

Botezul Domnului – vestit în Ajun de clericii slujitori ai Catedralei Patriarhale

PS Iustin, Episcopul Maramureșului, a criticat în Pastorala de Crăciun de anul acesta,  tentativele de ideologizare a școlii românești, părând să facă o aluzie la proiectul președintelui Iohannis, „România educată”, precum și la proiectele de legi ale educației ale fostului ministru, Sorin Cîmpeanu, scrie r3media.ro.

În cuvântul său pastoral, Episcopul Maramureșului a a spus că se încearcă, „pas cu pas” ideologizarea școlii, precum în vremea comunismului, dar într-o formă mai perfidă, periculoasă și agresivă.

„Școala, în aceste vremuri, redevine o instituție ideologizată, precum în vremea comunismului, pe care noi, cei mai în vârstă, l-am trăit altfel. Acesta, de acum, este mult mai perfid, periculos și agresiv decât comunismul de stil vechi. Se lucrează, pas cu pas, la reguli și legi ce introduc, subtil, ideologiile progresiste, neomarxiste și globaliste, spre a ne alinia la proiectul noii lumi globale, care consideră culturile naționale – pe cele creștine, mai ales – o piedică în calea nivelării și a relativizării, a diversității, a egalității de gen, a transgenderismului și a transumanismului.

Valorile care au creat și consacrat Europa, ca fiind cel mai evoluat, civilizat și civilizator continent, tocmai prin promovarea preceptelor Evangheliei lui Hristos, se doresc resetate și înlocuite prin mișcarea globală „Cancel Culture”, adică prin cultura anulării. Totul, ar dori ideologii acestui curent, să fie anulat, aruncat la coșul de reziduuri al istoriei și înlocuit cu nebunia lumii fără minte și fără Dumnezeu, fără familia firească, fără Biserică, fără Țară, fără Neam, fără rădăcini, fără cultura creștină și credința străbună, care sunt pilonii identitari ai oricărui popor civilizat.
Ideologiile sunt demonice, întotdeauna”, a explicat Episcopul Maramureșului, citat de Direct MM.

Reamintim că legile educației născute din proiectul „România educată” a lui Klaus Iohannis au fost criticate dur de intelectuali și societate civilă, într-un protest fără precedent. În aceeași notă, fosta consilieră a lui Iohannis, actualul ministru al educației Ligia Deca, a supervizat tentativa de introducere, subtil, a unui manual de ideologie de gen în școli.

PS Iustin a criticat și deciziile care au dus la restricțiile 2021, afirmând că au fost decise de „vrăjmașul libertății și al credinței noastre”, o altă aluzie la liderii de vârf ai țării.

„În anul pe care îl încheiem am fost mereu împreună – ierarhi, cler, monahi și popor dreptcredincios –, în duminici și sărbători, la zile sfinte și evenimente bisericești importante, Dumnezeu redându-ne libertatea și normalitatea care ne-au fost grav afectate și furate de vrăjmașul libertății și al credinței noastre, pe parcursul anului 2021”, a continuat ierarhul.

PS Iustin a abordat și subiectul refuzului europenilor de a accepta intrarea României în Schengen.

„Totodată, am unit rugăciunea cu fapta bună. Căci, iată, a fost nevoie să întrupăm credința și dragostea noastră în fapte atunci când, la începutul anului și pe tot parcursul lui, ne-am asumat responsabilitatea primirii fraților noștri ucraineni, refugiați din calea războiului fratricid, ce se poartă în vecinătatea noastră între Rusia și Ucraina. Zeci de mii de refugiați, mame cu copii în brațe și cu ochii plini de lacrimi, au primit ajutor în hrană, medicamente, îmbrăcăminte, găzduire, îndrumare și dragoste creștină; multă dragoste creștină, încât Biserica noastră Ortodoxă, care a fost din prima zi în zonele pe unde treceau refugiații – Sighet, Siret, Isaccea –, a arătat omenia, noblețea, fraternitatea și ospitalitatea poporului român, care nici el nu o duce foarte bine din punct de vedere material.

Dar pentru că suferința și cei în suferință presupun să renunțăm la ceva ce este al nostru și să i-l oferim celui ce are mai multă nevoie, am făcut acest lucru, iar România a fost lăudată în Europa și-n lume pentru felul în care s-a comportat și a acționat în toată această perioadă, deși a rămas cu atât. Nu a fost răsplătită lucrarea României prin intrarea ei în spațiul comunitar Schengen, așa cum de drept și de fapt merita Poporul Român, care se comportă atât de civilizat, nobil și demn acolo unde trăiesc românii, în toate țările europene, contribuind la sporirea economiei și bogăției acestora. Condamnabil gest din partea fraților europeni”, a mai adăugat ierarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Articolul Episcopul Maramureșului, PS Iustin, a criticat tentativa a introduce în școli „ideologiile progresiste, neomarxiste și globaliste, spre a ne alinia la proiectul noii lumi globale”, cu aluzie la Klaus Iohannis apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks