Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie din ziua sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală, în condiţiile respectării normelor de siguranţă sanitară impuse de starea de alertă. ‘În aceste vremuri pline de încercări şi de ispite, să avem în vedere acest cuvânt al Domnului, ca să ne ferim de ispitele care sunt puse în faţa noastră cu scopul de a fi aruncaţi suflet şi trup în Gheenă, adică în focul cel nestins, ci, din contră, să urmăm pilda luminoasă a milioanelor de martiri de altădată şi de astăzi ca şi noi să ne bucurăm de Cununa Vieţii pe care Domnul a făgăduit-o tuturor celor care-l iubesc pe el’, a spus PS Varlaam Ploieşteanul în predica sa. Episcopul a explicat că Sfântul Maxim Mărturisitorul spune despre Hristos cel Înviat şi Înălţat în Slava Tatălui că va fi în suferinţă până la Sfârşitul Lumii după măsura suferinţei fiecăruia dintre noi. ‘Iată, iubiţi credincioşi şi credincioase, care este rostul citirii Evangheliei pe care am ascultat-o astăzi şi care este rostul pomenirii Sfinţilor Martiri, între care străluceşte Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pe care Dumnezeu ne-a învrednicit să îl sărbătorim astăzi, în aceste condiţii dificile, aici, pe Colina Bucuriei, ca să înţelegem şi noi cuvântul de la finalul Evangheliei de astăzi. După ce le descoperă acest adevăr al suferinţelor viitoare, Mântuitorul le spune ucenicilor: ‘V-am spus toate acestea ca să nu vă smintiţi atunci când toate acestea vor veni peste voi. Dar cine va răbda până la sfârşit, acela se va mântui’. Într-o împrejurare Mântuitorul spune: ‘Cine mă va mărturisi pe mine înaintea oamenilor şi eu îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui Meu, care este în Ceruri’, o primă răsplată a fidelităţii faţă de Hristos. În altă împrejurare, în Cartea Apocalipsei, Hristos spune: ‘Iar tu fii credincios până la moarte şi-ţi voi da Cununa Vieţii’, o altă răsplată a lui Hristos pentru cei care rămân loiali Lui până la sfârşitul vieţii. Sfântul Pavel spune că fericit este bărbatul care rabdă ispitele, pentru că la sfârşitul încercărilor va primi de la Dumnezeu Cununa Vieţii aşa cum a făgăduit celor care îl iubesc pe El’, a mai spus Varlaam Ploieşteanul. Episcopul vicar a mulţumit celor prezenţi şi voluntarilor pentru ‘frumuseţea duhovnicescă’ cu care au participat la Sfânta Liturghie şi pentru ‘demnitatea’ cu care au respectat ‘rânduielile prevăzute de către autorităţi pentru aceste momente de pandemie’ şi a remarcat ‘ordinea desăvârşită’ a credincioşilor care aşteaptă închinarea la sfintele moaşte. Totodată, PS Varlaam a mulţumit voluntarilor şi jandarmilor care au ‘ajutat la păstrarea unei atmosfere foarte frumoase, plină de evlavie, de responsabilitate şi demnitate’ în aceste zile de sărbătoare. PS Varlaam i-a felicitat pe cei care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi le-a urat ‘sănătate, bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu’. Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, a început duminică, la ora 7,00, când sfintele sale moaşte au fost scoase din Catedrala Patriarhală şi aşezate în baldachinul de pe Colina Bucuriei, unde vor rămâne spre închinare, cu respectarea normelor sanitare, până la sfârşitul zilei de marţi. Alături de aceste sfinte moaşte sunt aşezate cele ale Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie. Marţi, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9,00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, împreună cu cei trei episcopi vicari din Bucureşti, câţiva preoţi şi diaconi. Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârşitul zilei de marţi, după închinarea ultimului credincios. Pentru asigurarea respectării normelor sanitare cu privire la distanţarea fizică de 1,5 m, la sfintele slujbe oficiate în perioada amintită la Altarul de vară de pe Colina Bucuriei participă maximum 200 de bucureşteni.