AcasăStiri generaleEra AI, provocări şi profesii făcute cu pasiune, la deschiderea noului an...

Era AI, provocări şi profesii făcute cu pasiune, la deschiderea noului an universitar la FJSC

Noul an universitar a fost deschis, luni, la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) în prezenţa studenţilor, profesorilor şi a mai multor jurnalişti şi colaboratori.

Evenimentul a fost deschis de decanul FJSC, Antonio Momoc.

‘Chiar dacă a fost pandemie şi a fost extrem de complicat, chiar dacă trecem printr-un război, aţi studiat probabil în online, aţi fost în hibrid, cu toate astea, cu atât stres, cu toate îngrijorările care au existat, cu toate dificultăţile, aţi trecut peste toate acestea’, a declarat Momoc.

Prodecanul FJSC, Romina Surugiu, a precizat că facultatea a oferit locuri în cămine pentru toţi care au solicitat acest lucru şi că există două programe de masterat internaţionale – în engleză şi franceză – mai multe locuri de practică decât solicitări, cursuri, profesori şi lucrări premiate.

‘Bine aţi venit la facultatea problemă. Dacă veţi căuta pe Google, pe internet, ‘facultatea problemă’, ne găsiţi pe noi. Nu suntem perfecţi, lucrăm în continuare să reglăm foarte multe lucruri, dar în viaţă este bine să ai dileme, provocări, ca să poţi să mergi mai departe, ca să poţi să oferi celorlalţi lucruri bune’, a pus Romina Surugiu.

Jurnalişti cu experienţă, prezenţi la deschidere, le-au prezentat studenţilor şi câteva momente importante din evoluţia lor profesională.

‘Este prima zi dintr-un parcurs fenomenal. (…) Se poate ajunge chiar pe cele mai înalte culmi, totul este să vă doriţi, totul este să vă implicaţi şi, într-adevăr, să vă iubiţi meseria. (…) Aşteptaţi-vă la un parcurs greu, nu este uşor, dar este extraordinar de frumos. Indiferent ce domeniu alegeţi – comunicare, publicitate sau jurnalism – sunteţi în propria dumneavoastră meserie, acolo unde creativitatea este totul. Nu veţi face în nicio zi acelaşi lucru, fiecare zi este o provocare, un nou început’, a declarat directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, Claudia Nicolae, care a povestit experienţa sa de jurnalist în vremea crizei ostaticilor din Irak.

Jurnalistul Cosmin Stan a vorbit, la rândul său, despre viitorul acestei profesii.

‘Există viitor în această profesie. (…) Jurnalismul poate fi făcut de inteligenţa artificială, dar lipseşte acel ‘human touch”, le-a transmis Cosmin Stan studenţilor.

Despre meseria de jurnalist, Sebastian Zachmann crede că ‘este cea mai frumoasă din lume’.

‘Este loc pentru toată lumea în jurnalism, trebuie doar să fiţi curioşi şi să încercaţi să vă găsiţi drumul. (…) V-aţi ales cea mai frumoasă meserie din lume’, a susţinut Sebastian Zachmann.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks