AcasăPoliticaEugen Tomac: Rusia pregăteşte o lovitură de stat, nu trebuie subestimat şi...

Eugen Tomac: Rusia pregăteşte o lovitură de stat, nu trebuie subestimat şi nu trebuie minimalizat avertismentul Maei Sandu

Președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat că lucrurile din Republica Moldova sunt într-o continuă evoluţie, iar declaraţiile preşedintei Maia Sandu privind o lovitură de stat din partea Rusiei, nu trebuie subestimat şi minimizat.

”Lucrurile sunt într-o continuă evoluţie în R Moldova. Tot ce susţinea preşedinta Maia Sandu recent într-o declaraţie de presă, prin care spunea că Rusia pregăteşte o lovitură de stat, nu trebuie subestimat şi nu trebuie minimalizat din punct de vedere al evoluţiilor politice de acolo. Sigur că R Moldova la ora actuală, fără niciun fel de discuţie, se confruntă cu o tensiune fără precedent”, a declarat Eugen Tomac, la B1 TV.

Planul Rusiei de a destabiliza Republica Moldova este evident, a mai spus Tomac.

”Toată această tensiune internă, cu presiunea venită de la Kremlin, pune R Moldova într-o situaţie imposibilă. De ce? Pentru că R Moldova are o guvernare stabilă, o majoritate de 63 de mandate din 101 şi mai are ceva extrem de important: un suport fără precedent din partea UE şi SUA. Tocmai acest lucru deranjează Moscova. (…) e evident că planul de la Moscova de destabilizare a R Moldova face parte din acest obiectiv al lui Putin de a spune că, totuşi, n-a reuşit în Ucraina, dar poate reuşi în R Moldova”, a adăugat Tomac.

Articolul Eugen Tomac: Rusia pregăteşte o lovitură de stat, nu trebuie subestimat şi nu trebuie minimalizat avertismentul Maei Sandu apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks