AcasăPoliticaEuroparlamentarii PNL Dan Motreanu şi Rareş Bogdan, la prima cursă care decolează...

Europarlamentarii PNL Dan Motreanu şi Rareş Bogdan, la prima cursă care decolează de pe noul terminal al Aeroportului Internaţional Iaşi

Europarlamentarii PNL Dan Motreanu şi Rareş Bogdan s-au aflat, vineri, la Iaşi, pentru a fi prezenţi la prima cursă care decolează de pe noul terminal al Aeroportului Internaţional Iaşi.

Cu această ocazie, eurodeputatul Rareş Bogdan a declarat că Iaşiul deţine în prezent cel mai modern terminal din ţară, subliniind faptul că lucrările pentru construcţia celui de-al patrulea terminal s-au derulat cu „o viteză incredibilă”.

„Am văzut dezvoltarea acestei investiţii încă din momentul în care se săpa groapa. A fost o viteză incredibilă a realizării aceastei investiţii. Îi felicit pe Costel Alexe şi pe Mihai Chirica pentru modul vizionar în care au gândit dezvoltarea Iaşiului ca pol de investiţii şi ca pol de dezvoltare pentru întreaga zonă a Moldovei şi, de asemenea, ca pol extrem de important pentru zona Cernăuţiului şi zona Moldovei de peste Prut. Este o investiţie realizată din bani europeni, în proporţie de peste 80%. Este curaj pentru o astfel de chestiune şi în acelaşi timp ştiinţă. Faptul că au luat 82 milioane de euro pentru a dezvolta cel mai modern aeroport, cel mai modern terminal din România, şi o spune un clujean care priveşte asta cu oarecare invidie. Aeroportul din Iaşi este peste cel din Otopeni, peste Cluj, Timişoara, peste Sibiu”, a spus Rareş Bogdan.

Acesta a afirmat totodată că înainte de a ajunge la Aeroportul Iaşi a vizitat mai multe obiective din oraş, printre care şi parcul companiei locale de transport în comun.

„Am văzut de dimineaţă un parc auto care este realizat din bani europeni. Vorbim de 32 de tramvaie. Urmează să ajungă încă 18, care arată asemenea celor din marile capitale europene. De asemenea, 50 autobuze electrice, un parc care va ajunge în total la 140 mijloace de transport în comun. Îi felicit pe Mihai Chirica, Costel Alexe, cât şi pe ieşeni. Am văzut modul în care sunt păstrate de ieşeni aceste mijloace de transport în comun. Asta arată gradul de civilizaţie şi de respect pentru bunul comun pe care îl are o comunitate”, a afirmat Rareş Bogdan.

El a menţionat totodată că Moldova se dezvoltă, România a înţeles ce înseamnă bani europeni, şi astfel a ajuns la un grad de absorbţie de 94 de miliarde de euro.

„Gândiţi-vă, noi am luat 94 miliarde de euro şi am plătit către UE 26 de miliarde. Diferenţa este colosală şi arată modul în care Europa susţine dezvoltarea României, infrastructura României. La Iaşi, de exemplu, s-a depăşit un miliard de euro, bani europeni, în şcoli, în mobilitate urbană, în aeroport sau în zona de infrastructură şcolară, de infrastructură apă-canal. Asta arată de ce este nevoie de Europa, de ce administraţiile de succes reuşesc să facă lucruri grozave”, a declarat Rareş Bogdan.

Europarlamentarul PNL Dan Motreanu a subliniat, la rândul său, importanţa fondurilor europene ca principala sursă de dezvoltare a comunităţilor locale.

„Sunt fericit că sunt aici să inaugurez prima cursă din acest terminal şi cred că investiţia va duce la dezvoltarea zonei, la mai multă conectivitate, la o integrare şi mai profundă a României în Uniunea Europeană, la stimularea investiţiilor şi la noi locuri de muncă. (…) România a fost o ţară beneficiară de multe fonduri europene prin programul de coeziune. De curând am avut dezbaterea în Parlamentul European pe finalizarea programului de coeziune din perioada 2014-2020, unde România a fost felicitată pentru că a avut un procent extraordinar de atragere a fondurilor europene, pentru prima dată într-o proporţie de peste 96%, ceea ce înseamnă undeva la 24 miliarde de euro. (…) Pentru 2021-2027 România are o sumă enormă alocată, de 46 de miliarde de euro, bani care vor aduce şi mai multă dezvoltare pentru România, care vor aduce investiţii serioase în comunităţile locale”, a declarat europarlamentarul Dan Motreanu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a precizat că aeroportul a fost construit pentru dezvoltarea comunităţii şi a regiunii, dar şi pentru diaspora românească.

„Mă bucur foarte mult că în 14 luni de zile am construit cel mai mare aeroport din România. Practic, în câteva zile toţi ieşenii pot să ajungă la Iaşi sau pot să zboare fără controlul poliţiei de frontieră, fără să mai fim nevoiţi să mai facem toate formalităţile din spaţiul Schengen. Cele 25 de destinaţii externe spre care se poate zbura de pe Aeroportul Iaşi sunt mult mai aproape de ieşeni. Am construit acest aeroport nu ca să ne plece tinerii sau ieşenii, pentru că cei care au avut de plecat au plecat acum 5-10-20 ani în urmă. Am construit acest aeroport pentru a da o şansă la dezvoltarea judeţului nostru şi, mai ales, să se întoarcă toţi cei care reprezintă azi diaspora românească”, a declarat preşedintele CJ Iaşi.

Primarul Mihai Chirica a afirmat, la rândul său, că aeroportul poate atrage investitori străini. Edilul municipiului Iaşi a menţionat, totodată, că îşi doreşte mai multe curse interne spre celelalte aeroporturi din ţară.

„Aeroportul va fi una dintre porţile de intrare a investitorilor în municipiul şi judeţul Iaşi. Iaşiul avea nevoie de această investiţie importantă pentru mobilitatea celor care doresc să ne viziteze. Iaşiul e un oraş european ca oricare alt mare oraş european. Avem încă foarte multe lucruri de făcut, depindem foarte mult de alte autorităţi ale statului român dar încet, încet mergem mai departe”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Începând de vineri, noul terminal T4 este tranzitat, primii pasageri fiind îmbarcaţi într-o cursă Tarom cu destinaţia Bucureşti.

Noul terminal al Aeroportului din Iaşi este cel mai mare din ţară după cel de la Otopeni, cu o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 32.000 de metri pătraţi. Terminalul este construcţie nouă cu trei nivele, şapte porţi de îmbarcare, 20 birouri de check-in. Fluxurile sunt bidirecţionale. Îmbarcarea pasagerilor se va face şi prin trei aviobridgeuri. Capacitatea de procesare este de 950 pasageri pe oră şi 3,5 milioane de pasageri anual.

În cadrul terminalului T4 a fost construită şi o parcare nouă, cu un sistem modern de management şi cu o capacitate de 600 de locuri.

Tot în cadrul proiectului construcţiei terminalului T4, pe o suprafaţă de un hectar, a fost construit un parc fotovoltaic, care are o capacitate de 1 MWh. Astfel, s-a dorit realizarea unui pas important către utilizarea surselor de energie regenerabilă în operaţiunile aeroportuare.

Sursa: AGERPRES

Articolul Europarlamentarii PNL Dan Motreanu şi Rareş Bogdan, la prima cursă care decolează de pe noul terminal al Aeroportului Internaţional Iaşi apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks