AcasăPoliticaEuroparlamentarii PSD propun programe europene dedicate seniorilor și finanțarea locuințelor adaptate persoanelor...

Europarlamentarii PSD propun programe europene dedicate seniorilor și finanțarea locuințelor adaptate persoanelor vârstnice

Delegația Partidului Social Democrat din Parlamentul European propune introducerea unor programe speciale pentru seniori în viitorul buget european 2028-2034, investiții suplimentare în sănătate și servicii sociale, precum și extinderea la nivel european a inițiativei „Lift pentru viață. Propunerile au fost prezentate în cadrul unui eveniment dedicat drepturilor persoanelor vârstnice, organizat cu sprijinul Grupului S&D, la care a participat și președintele PES Seniors, Jos Bertrand.

 

Europarlamentarii PSD atrag atenția asupra dificultăților cu care se confruntă persoanele vârstnice, de la pensiile insuficiente și creșterea costului vieții până la accesul limitat la servicii medicale, singurătate și lipsa unor locuințe adaptate nevoilor acestora.

 

„Generațiile care au construit România și Europa merită respect, siguranță și condiții de viață decente. După o viață de muncă, fiecare om trebuie să își poată plăti facturile, cumpăra medicamentele și trăi fără teama zilei de mâine. Susținem creșterea pensiilor, protejarea puterii de cumpărare și măsuri suplimentare pentru pensionarii cu venituri mici. Pentru noi, drepturile seniorilor reprezintă o prioritate socială și europeană”, au transmis europarlamentarii PSD.

 

La începutul anului 2025, aproximativ 99 de milioane de europeni aveau peste 65 de ani, reprezentând 22% din populația Uniunii Europene. Aproape unul din cinci seniori europeni se afla în risc de sărăcie sau excluziune socială. Schimbările demografice sunt resimțite puternic și în România, mai ales în comunitățile rurale și în localitățile afectate de plecarea tinerilor.

 

Una dintre principalele propuneri ale delegației PSD vizează introducerea unor finanțări dedicate seniorilor prin viitorul Fond Social European. Acestea ar urma să sprijine serviciile de îngrijire la domiciliu, prevenția și accesul la sănătate, dezvoltarea competențelor digitale, centrele comunitare, combaterea singurătății și activitățile de mentorat și voluntariat între generații.

 

„Negociem acum viitorul buget european pentru următorii șapte ani și vrem ca seniorii să fie beneficiari direcți ai fondurilor europene. Propunem programe speciale, cu finanțare dedicată, care să ajungă inclusiv în comune și orașe mici. Europa trebuie să investească în calitatea vieții oamenilor, nu doar să vorbească despre îmbătrânirea activă”, au subliniat reprezentanții delegației PSD din Parlamentul European.

 

O altă prioritate este finanțarea europeană a adaptării locuințelor la nevoile persoanelor vârstnice, inclusiv prin extinderea inițiativei românești „Lift pentru viață”.

 

Potrivit estimărilor utilizate pentru această inițiativă, în România există aproximativ 88.000 de blocuri fără lift, în care locuiesc peste 3,5 milioane de persoane. Programul urmărește instalarea de ascensoare, platforme elevatoare și rampe de acces pentru persoanele vârstnice și cele cu mobilitate redusă.

 

La începutul lunii octombrie, eurodeputații Victor Negrescu și Gabriela Firea, împreună cu reprezentanți ai Senatului României, au prezentat comisarului european pentru energie și locuire, Dan Jørgensen, un set de 20 de propuneri privind locuințele accesibile, inclusiv extinderea modelului „Lift pentru viață” la nivel european.

 

„Pentru un pensionar care locuiește la etajul patru, într-un bloc fără lift, o vizită la medic sau la farmacie poate deveni o provocare majoră. Vrem ca fondurile europene să contribuie la eliminarea acestor bariere. O locuință accesibilă nu înseamnă doar una pe care ți-o poți permite financiar, ci și una în care poți trăi independent, indiferent de vârstă”, au explicat europarlamentarii social-democrați.

 

Delegația PSD susține și consolidarea drepturilor persoanelor vârstnice, combaterea discriminării pe criterii de vârstă și promovarea inițiativei privind o Convenție ONU dedicată drepturilor seniorilor. În același timp, eurodeputații social-democrați consideră necesară dezvoltarea unor programe care să valorifice experiența persoanelor vârstnice și să consolideze solidaritatea dintre generații.

 

Aceste priorități vor fi promovate în negocierile privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene și în activitatea delegației PSD din Parlamentul European.

 

„Nu trebuie să alegem între tineri și seniori. Avem responsabilitatea să construim o societate în care fiecare generație beneficiază de siguranță, oportunități și respect. Felul în care ne tratăm seniorii arată cât de mult respectăm generațiile care au construit România și ce viitor pregătim pentru cei care vin după noi”, au concluzionat europarlamentarii PSD.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks