AcasăPoliticaEuroparlamentarul Chris Terheş: Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, continuă să folosească România drept...

Europarlamentarul Chris Terheş: Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, continuă să folosească România drept „sac de box”; boicotul dă roade şi trebuie continuat, Raiffeisen are mari probleme cu banii

Europarlamentarul român Cristian Terhes(PNTCD)

Europarlamentarul Chris Terheş scrie, pe Facebook, că România continuă să fie folosită pe post de „sac de box”, de cancelarul Austriei, Karl Nehammer, dar şi că boicotul la adresa comapniilor austriece dă roade şi trebuie continuat, Raiffeisen anunţând deja că are mari probleme cu banii.

„Poziție interesantă a cancelarului austriac Karl Nehammer

Cancelarul austriac Karl Nehammer a postat pe Twitter două mesaje pe data de 16.12.2022 în care punctează „succesele” pe care le-a obținut cu privire la protecția granițelor după Consiliul European din ziua precedentă, unde fusese și Iohannis.

„Bulgaria are nevoie de sprijinul nostru deplin pentru protejarea frontierelor sale externe, după cum am subliniat și am solicitat ieri în cadrul Consiliului European. Faptul că Comisia Europeană este acum pregătită să pună la dispoziție fonduri suplimentare este un prim succes semnificativ.

Acum trebuie făcuți pași concreți și să urmeze măsuri concrete la nivelul UE. Sunt foarte încântat că, în cele din urmă, lucrurile s-au pus în mișcare în ceea ce privește problema importantă a protecției noastre comune a frontierelor externe”, scrie cancelarului austriac Karl Nehammer.

https://twitter.com/karlnehammer/status/1603763884057395201

Am remarcat trei lucruri în aceste două mesaje ale sale:

1. În cele două postări acesta nu face referire la România, ci doar la Bulgaria.

2. Se laudă cu un succes, prin faptul că problema ridicată de el – cea a migrației – a fost pusă în discuție și recunoscută ca o problema de către Comisie.

3. Cere pași concreți viitori pentru combaterea migrației de la nivelul UE. Cu alte cuvinte, deja și-a pregătit argumentul fie pentru a putea accepta ulterior România și Bulgaria în Schengen, pe motiv că UE a făcut ce trebuie, fie pentru a nu ne accepta în Schengen, pe motiv că UE nu a făcut ce trebuie. În felul acesta el s-a scos din orice răspundere, dar s-a pus într-o poziție de win-win.

O poziție clară de câștig pentru el e că tema sa, cea a migrației, a fost pusă pe agendă.

În cazul în care va trebui să accepte intrarea României în Schengen, va spune că a făcut-o pentru că UE și-a făcut treaba la solicitarea sa. Deci iarăși iese câștigat.

În cazul în care va continua să se opună, va spune că el nu are o problemă cu România și/sau Bulgaria, doar că UE nu și-a făcut treaba. Iarăși iese câștigat (cel puțin în opinia sa) în țară, în fața propriului electorat.

Dacă vă uitați la pozițiile sale publice acestea urmează același mesaj. Pentru a-și atinge însă obiectivele politice meschine, cancelarul Karl Nehammer s-a folosit de România ca sac de box, ceea ce trebuie sancționat exemplar.

În concluzie, boicotul trebuie continuat contra tuturor firmelor cu capital austriac din România. Să explice acele firme cancelarului austriac ce greșeală a făcut încălcând drepturile României.

#BoycottAustria #BoicotAustria Karl Nehammer”, scrie Terheş.

EL adaugă: „E oficial –  Raiffeisen Bank România are probleme cu banii. A anunțat că nu a mai virat pe 15.12.2022 salariile în conturile oamenilor!

Banca austriacă Raiffeisen Bank a recunoscut oficial în seara zilei de 15.12.2022 că întâmpină probleme cu virarea salariilor celor care au conturi la ea, arată aceasta într-un răspuns la solicitarea Economedia. [link în comentarii]

Clarificarea oferită de Raiffeisen Bank vine după ce pe rețelele de socializare foarte multe persoane au susținut că nu le-au intrat salariile în conturi.

Economedia a oferit exemple de mesaje de la cadre militare care nu și-au primit salariile în conturile Raiffeisen Bank.

„Eu am primit sesizări de la cadre medicale cărora nu le-a intrat salariul. Acest lucru demonstrează că boicotul împotriva firmelor austriece din România funcționează. Reiterez solicitarea tuturor românilor să își mute banii și conturile de la BCR și Raiffeisen Bank la CEC sau Banca Transilvania”, a spus europarlamentarul Cristian Terheș.

Comunicatul bancii:

„Dorim să vă informăm că ne confruntăm cu un incident cauzat de probleme de conectivitate a Grupului Raiffeisen Bank International la rețeaua SWIFT (Societatea pentru Telecomunicaţii Financiare Inter-bancare mondiale).

Începând de astăzi dimineață, o componentă principală a acestei infrastructuri a Raiffeisen Bank nu funcționează. În consecință, nu putem trimite mesaje sau fișiere în rețeaua SWIFT. Nici nu putem să procesăm mesajele primite în aplicațiile noastre de business.

Prin urmare, parte din tranzacțiile care au fost transmise de clienți astăzi nu pot fi procesate. Aceste tranzacții vor fi procesate imediat ce conexiunea la rețeaua SWIFT va fi restabilită.

Lucrăm cu eforturi mari pentru rezolvarea problemei.

Toate celelalte servicii ale băncii, precum tranzacții online cu cardul de credit și debit, tranzacțiile la comercianți (POS) și cele la bancomate (ATM&MFM) funcționează în parametrii normali, nefiind afectate de această problema tehnică.”

Raiffeisen Bank este bancă cu capital austriac, care continuă să opereze în Rusia, unde face profituri foarte mari. Conducerea băncii este foarte conectată cu liderii politici austrieci, arată presa străină.

Raiffeisen Bank România a raportat pentru primele nouă luni din 2022 un profit net de 920 mil. lei, în creştere cu 43% faţă de câştigul din aceeaşi perioadă din 2021, arată Ziarul Financiar.

#BoycottAustria #BoicotAustria

Dacă doriţi o Românie respectată în lume trebuie să alegeţi patrioţi în funcţii publice. Slugarnicii în funcţii publice nu vor putea niciodată reprezenta şi apăra cum se cuvine România!”.

Articolul Europarlamentarul Chris Terheş: Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, continuă să folosească România drept „sac de box”; boicotul dă roade şi trebuie continuat, Raiffeisen are mari probleme cu banii apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks