Președintele AUR, George Simion, alături de europarlamentarul Cristian Terheș și avocații Gheorghe Piperea și Toni Neacșu, au participat la o dezbatere desfășurată la Parlamentul European, pe tema supremației Constituțiilor naționale în fața legislației Uniunii Europene, scrie r3media.ro.
La dezbatere au luat parte europarlamentari și alți oameni politici din statele membre ale UE, iar la final s-a desfășurat o conferință de presă, la care au luat parte, printre alții, George Simion, Cristian Terheș sau Gheorghe Piperea.
Europarlamentarul Cristian Terheș a spus că numai națiunile pot avea suveranitate, nu și Uniunea Europeană, pentru că nu există o națiune europeană. El a declarat că se atacă identitatea națională a statelor, dar și democrația, pentru a fi înlocuite de birocrați nealeși, care să ia decizii în cerc restrâns.
George Simion a dat ca exemplu implicarea Comisiei Europene în cazul taxelor plătite de OMV în România.
El a adăugat că toate țările care-și apără independența și suveranitatea sunt atacate de Comisia Europeană.
Avocatul Gheorghe Piperea a dat detalii despre contractul de privatizare al Petrom, adăugând că va fi atacat în instanță, pentru a fi anulat.
Iată cele mai importante afirmații făcute de cei trei:
Cristian Terheș: Acceptăm să mergem mai departe ritmul în care se merge acum, în care Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană și alte funcțiuni birocratice, încearcă să acapareze cât mai multă putere de la statele și guvernele naționale, pentru a le exercita în raport și uneori contra intereselor cetățenilor. Din păcate, cetățenii nu au nicio pârghie pentru a-i trage la răspundere.
Asistăm la un atac, la o sfidare, la tot ce înseamnă popor, stat, Constituție, care au creat ceea ce noi numim azi, Uniunea Europeană.
Dacă noi suntem populiști, că apărăm supremația Constituției, voi care semnați pentru achiziționarea a miliarde de doze de vaccin, pentru 71 de miliarde de euro, voi ce sunteți? Altceva decât corupți?
Suveranitatea europeană nu există! Doar națiunile au suveranitate, nici măcar populațiile sau popoarele. Ci națiunile! Națiunile au state, iar statele au suveranitate. Se încearcă această ștergere a identității naționale, pentru a fi înlocuită cu o așa-zisă identitate europeană, care nu există.
Dacă Dumnezeu a creat doar bărbați și femei, restul genurilor au fost create de această birocrație nealeasă de nimeni.
George Simion:Comisia Europeană s-a pronunțat cu privire la taxele pe care o companie privată ar trebui să le plătească statului român. Nu este vorba despre o companie multinațională, este vorba despre compania OMV-Petrom, înregistrată în România, care trebuie să plătească taxele la București, nu la Viena.
Este foarte important să dăm un semnal pe care trebuie să-l dăm celorlalte 26 de state membre, că trebuie să ne apărăm constituțiile naționale.
Nu vom ceda, niciun metru în plus, ceea ce s-a întâmplat cu legile Justiției iarna trecută, reprezentă o rușine. Nu am fost primiți în Schengen și nici lunile acestea nu se vorbește, sub președinția Suediei. Clasa politică din România nu are niciun cuvânt de spus la Bruxelles.
În acest moment, birocrația de la Bruxelles atacă Polonia, Ungaria și orice alt guvern care refuză să cedeze suveranitatea. Lupta trebuie purtată și acasă, de-aceea poziția Comisiei față de OMV Petrom este inacceptabilă. Vom iniția proceduri juridice, politice, pentru ca România să recupere Petrom-ul.
Gheorghe Piperea: Contractul de privatizare al Petrom conține cel puțin 10 anexe secrete. Urmează să fie supus analizei instanțelor, se vor formula mai multe acțiuni în nulitatea acestui contract, chiar dacă au trecut 20 de ani de la semnare.
Articolul Europarlamentarul Chris Terheş, liderul AUR, George Simion, avocaţii Gheorghe Piperea şi Toni Neacşu, împreună în Parlamentul European pentru a susține cauza suveranității naționale: Se încearcă ștergerea identității naționale, pentru a fi înlocuită cu o așa-zisă identitate europeană, care nu există apare prima dată în Ecopolitic.