AcasăPoliticaEuroparlamentarul Diana Şoşoacă: „La presiunea ambasadelor străine, în România nu se mai...

Europarlamentarul Diana Şoşoacă: „La presiunea ambasadelor străine, în România nu se mai aplică legea română și creștină, ci legea perversiunilor sexuale și pervertirii sexuale a minților minorilor, ceea ce înseamnă că România nu mai este stat suveran, iar aceste fapte reprezintă un atac grav la fundamentul creștin și moral al societății românești; mii de homosexuali străini au fost aduşi ca să defileze la Bucureşti”

Europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă a transmis astăzi un comunicat legat de parada gay (Pride) care a avut loc recent la București sâmbătă, 29 iunie, de praznicul ortodox al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Redăm în continuare comunicatul integral:

Scrisoarea celor 25 de ambasade străine de susținere a paradei gay de la București reprezintă un act grav de încălcare a suveranității României, stat majoritar creştin unde faptele săvârșite de participanții la paradă încalcă tradiția creștină a neamului românesc și legislația în vigoare.
Solicit puterilor lumii, Uniunii Europene și Ambasadelor din România să nu mai îndrăznească vreodată să se implice în probleme interne ale României, în educația și credințele noastre, pentru că acest act constituie  gravă atingere adusă independenței și suveranității României, precum și încălcarea tuturor tratatelor, acordurilor și legislației internaționale, urmând să fie trase la răspundere în procese internaționale.

Solicit poporului român să își apere cu curaj și îndârjire independența, suveranitatea, bunele moravuri și credințele ancestrale ale României și ale nației române.

Comportamentul participanților la paradă, dintre care trei sferturi erau cetățeni străini, nu doar că reprezintă un afront la adresa majorității românilor și a tradiției creștine a neamului românesc, dar reprezintă și infracțiuni condamnate de art. 375 Cod Penal, definite ca ultraj contra bunelor moravuri. Opțiunile sexuale nu se afișează în public, ţin de intimitatea fiecărui om şi de libertatea sa individuală într-un cadru intim, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, adică fără pedofilie, violenţe etc., iar în spațiul public nu sunt permise manifestări pornografice sau cu conotaţii sexuale. Cum a fost posibil ca persoane minore să fie expuse
la gesturi pornografice și vulgare? De când opţiunile unei minorităţi de 0,001 la sută ajung să fie impuse majorităţii prin pervertirea minţii copiilor, adolescenţilor şi tinerilor? Se încalcă grav ordinea de drept a statului român și a bunelor moravuri.

Astfel, conform legii, persoanele care au arătat semne obscene, au mimat actul sexual, au instigat la acte de depravare morală și cele îmbrăcate sumar care au sfidat normalitatea și principiile morale ale unei societăți democratice și s-au afișat aproape dezbrăcate la paradă ar fi trebuit amendate de Poliție și Jandarmerie pentru exhibiționism. Se impunea în aceste situații ca persoanele care încalcă legea să fie reținute și duse la secție, iar în unele cazuri era necesară chiar măsura controlului judiciar instituită de instanță. Dar, la presiunea ambasadelor străine, în România nu se mai aplică legea română și creștină, ci legea perversiunilor sexuale și pervertirii sexuale a minților minorilor, ceea ce înseamnă că România nu mai este stat suveran, iar
aceste fapte reprezintă un atac grav la fundamentul creștin și moral al societății românești!
Este șocant cum aceiași jandarmi care și-au permis să bată un senator al României și un candidat ales la europarlamentare au avut impertinența de a încălca legea și Constituția, să amendeze persoanele care purtau cruce și circulau pe stradă, interzicându-le libera circulație și exprimare a religiei lor. Această manifestație trebuia oprită imediat și eliberate căile de circulație de persoanele care au adus atingere bunelor moravuri și credinței creștine. Existența unei manifestații nu se face cu încălcarea drepturilor altor persoane, iar faptul că se desfășura parada gay, paradă care nu ar trebui să existe nicăieri în lume, nu înseamnă că cetățenii români nu mai aveau dreptul să meargă prin locurile publice sau să poarte o cruce, adică să își exercite
drepturile și libertățile fundamentale.

Prin comportamentul lor, Primăria prin aprobare, Jandarmeria și Poliția prin amenzile și interdicțiile aplicate, au încălcat Art. 29 din Constituție care menționează că ”Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă”, precum și art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede că ”Orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor”.

Pe această cale reamintesc că în data de 1 iulie 2024 am purtat o discuție cu prim-ministrul României Marcel Ciolacu și cu Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, la Guvern, despre această problemă gravă a societății moderne, le-am adus la cunoștință faptele reprobabile și anti-creștine exercitate la aceast manifestație, discuțiile fiind foarte dure și solicitându-mi-se un memoriu adresat celor două instituții și filmările învederate. Până și Guvernul României a fost oripilat de cele auzite, cu toată slugărnicia lui față de Ambasadele și puterile străine.
Solicit Prim-ministrului României și Ministerului Afacerilor Interne să ia măsuri legale împotriva forțelor de ordine care nu au respectat legea cu ocazia paradei gay, să îi corecteze disciplinar și să îi excludă din rândul Jandarmeriei și Poliției pe cei care au săvârșit faptele reprobabile menționate și să anuleze amenzile abuzive la adresa cetățenilor români și a creștinilor. Solicit primăriilor din întreaga țară care apelează constant, ca și Guvernul României și partidele de la putere, la ajutorul Bisericii în procesul electoral, prin influențarea votului prin intermediul Bisericii, să refuze aprobarea acestor parade având în vedere depravarea morală la care aduc societatea.

Solicit Bisericii Ortodoxe Române ca și celorlalte culte să ia imediat atitudine fățișă pentru apărarea dreptului la religie și apărarea lui Dumnezeu în fața atacurilor Satanei.
”Îndrăzniți căci Eu am biruit lumea”! (Ioan 16,33)
Europarlamentar Senator Av. Diana IOVANOVICI-ŞOŞOACĂ
Partidul S.O.S. România
3.07.2024””, scrie liderul SOS România, Diana Şoşoacă.

Articolul Europarlamentarul Diana Şoşoacă: „La presiunea ambasadelor străine, în România nu se mai aplică legea română și creștină, ci legea perversiunilor sexuale și pervertirii sexuale a minților minorilor, ceea ce înseamnă că România nu mai este stat suveran, iar aceste fapte reprezintă un atac grav la fundamentul creștin și moral al societății românești; mii de homosexuali străini au fost aduşi ca să defileze la Bucureşti” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks