Europarlamentarul Luis Lazarus s-a aflat alături de un grup de ciobani, la Bruxelles, el anunțân că mâine vor merge la Parlamentul European, și vor cere mai multe audiențe, principala temă fiind siguranța alimentară a României.
”Am adus aici la Bruxelles o sută de oameni, nici mai mult, nici mai puțin. Profesori, ingineri, studenți și, bineînțeles, împreună cu noi sunt bravii noștri ciobani, chiar doctori, entreprenori, chiar. Vrem să facem dreptate pentru România.
Mâine o să mergem la Parlament, o să vizităm Parlamentul, o să solicităm o serie de audiențe. Importantă este această chestiune care ține de siguranța alimentară a României, pentru că se încearcă ceea ce noi am vorbit de foarte mult timp, anume să se treacă pe carne artificială și pe insecte.
Și în acest context, uite, aș vrea să-i dau cuvântul și lui Ionică: ”Am venit cu o straiță de produse, slănină, jumări, telemea, tot ce producem în România. Într-un cuvânt, am venit să le arătăm la europarlamentari români și la europarlamentari din toată Europa că nu vrem să rămânem fără animale.
În România să omoară turme de oi și nu se despăgubesc, vin și spun. Chiar în momentul de față, în Olt, avem șase proprietari la care au luat oile, le dau câte 300 lei amendă și spune că nu mai putem despăgubi din cauza la Comisia Europeană. Vrem să stăm de vorbă cu europarlamentarii pe care-i găsim”, a spus ciobanul.
Sursa: Ecopolitic.ro





