AcasăStiri generaleEvaluarea naţională continuă cu proba la Limba şi literatura maternă

Evaluarea naţională continuă cu proba la Limba şi literatura maternă

Candidaţii la Evaluarea naţională susţin, vineri, proba scrisă la Limba şi literatura maternă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Marţi a fost proba scrisă la Limba şi literatura română iar joi – la Matematică.

La prima probă, cea la Limba română, au fost prezenţi 148.891 de elevi şi 6.668 au absentat, în timp ce la a doua probă, la Matematică, au fost prezenţi 148.595 şi au absentat 6.963, a informat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Primele rezultate vor fi afişate joi, 23 iunie, până la ora 14,00.

Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 24 iunie (în intervalul orar 8,00 – 12,00). Acestea pot fi transmise şi prin mijloace electronice. Candidaţii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afişate joi, 30 iunie.

Accesul candidaţilor în unităţile de învăţământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8,00 – 8,30. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru.

‘Probele încep la ora 9,00, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne. Precizăm că, la probele scrise ale Evaluării naţionale – 2022, candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul. Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta’, informează Ministerul Educaţiei.

Probele sunt monitorizate audio-video.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare.

Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea Evaluării naţionale.

Media generală obţinută în cadrul Evaluării naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks