Peste 75% dintre absolvenţii de clasa a VIII-a din Vrancea au promovat examenul de Evaluare Naţională din acest an, patru elevi reuşind să obţină nota 10 la ambele probe înainte de soluţionarea contestaţiilor, faţă de 21 de elevi câţi au obţinut media 10 la examenul de anul trecut, potrivit rezultatelor afişate marţi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Conform rezultatelor publicate înainte de contestaţii, elevii care au reuşit să obţină nota zece la ambele probe au absolvit clasa a VIII-a la Colegiul Naţional ‘Unirea’ Focşani, la Şcoala Gimnazială ‘Barbu Ştefănescu Delavrancea’ din Năruja, iar alţi doi elevi la Şcoala Gimnazială ‘Duiliu Zamfirescu’ din Focşani.
Note de zece la una dintre probe au obţinut şi alţi 29 de elevi, cei mai mulţi dintre aceştia la matematică.
Din cei 2.022 de absolvenţi de clasa a VIII-a care au participat la examenul de Evaluare Naţională, 1.526 elevi au avut medii peste 5, dintre care 265 au obţinut medii peste 9.
Faţă de anul trecut, numărul absolvenţilor de clasa a VIII-a din Vrancea care s-au înscris la examenul de Evaluare Naţională a scăzut cu peste 800 de elevi. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)