O serie de activităţi cultural – educative, denumite generic ‘Zilele Francofoniei’, care marchează 30 de ani de la aderarea României la Francofonia Instituţională, vor fi organizate pe parcursul lunii martie, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB).
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, Artoteca BMB va găzdui în perioada 6 – 31 martie expoziţia ‘Fondul Mircea Eliade – Biblioteca de la Paris’ care cuprinde documente de colecţie: volume, scrisori, manuscrise, jurnale şi obiecte personale.
În perioada 1-31 martie, expoziţia outdoor ‘Oameni de cultură români din spaţiul francofon în colecţiile Bibliotecii Metropolitane Bucureşti’ va putea fi vizionată pe gardul Sediului Central ‘Mihail Sadoveanu’, iar în data de 30 martie, de la ora 17,30, publicul este aşteptat la un spectacol de muzică clasică, cu arii şi cântece în limba franceză.
În cadrul Filialei Elena Văcărescu vor fi organizate în săptămânile 13-18 martie şi 27-31 martie o serie de întâlniri, sub titulatura ‘Dialoguri despre cultura şi civilizaţia francofonă’, la care vor participa elevii Şcolii Superioare Comerciale ‘Nicolae Kretzulescu’ din Bucureşti.
Părinţii şi copiii, alături de invitaţi din cadrul instituţiilor de învăţământ, sunt aşteptaţi la ,’Ora de poveşti francofone’, pe 7 martie, la Filiala Ion Creangă şi pe 22 martie, la Filiala Emil Gârleanu. Ambele acţiuni vor avea loc începând cu ora 17,00.
Evenimentele dedicate Zilei Internaţionale a Francofoniei sunt organizate prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti.