Acasă55Evenimentul 'Femei în sustenabilitate' - miercuri, la Palatul Cotroceni; participă preşedintele Klaus...

Evenimentul ‘Femei în sustenabilitate’ – miercuri, la Palatul Cotroceni; participă preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, de 1 Martie, la evenimentul ‘Femei în sustenabilitate’, care va fi găzduit de Palatul Cotroceni.

Administraţia Prezidenţială informează că reuniunea va aduce în prim-plan contribuţia femeilor, inclusiv a celor care sunt la început de carieră, la promovarea şi atingerea obiectivelor pe care ţara noastră le urmăreşte în domeniul sustenabilităţii.

La acest eveniment, care va avea loc de la ora 12,00, vor participa femei cu implicare substanţială în promovarea sustenabilităţii în sectorul public, asociativ, financiar şi de afaceri, educativ şi de cercetare.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, femeile joacă deja un rol central în adaptarea la impactul schimbărilor climatice, tranziţia energetică, economia verde sau educaţia pentru mediu şi climă.

‘Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut constant implicarea femeilor în viaţa politică, economică şi socială, iar evenimentul, care va fi organizat la Palatul Cotroceni, va pune accentul pe sustenabilitate, un domeniu relativ nou, dar relevant pentru o dezvoltare durabilă pe termen lung. Provocările majore legate de limitarea schimbărilor climatice, creşterea economică sustenabilă sau reducerea poluării necesită contribuţia tuturor, femei şi bărbaţi deopotrivă. În acest sens, discuţiile dintre invitaţi, din ţară şi din străinătate, vor facilita schimbul de opinii şi bune practici privind participarea mai consistentă a femeilor la procesele decizionale şi politicile legate de sustenabilitate’, arată sursa citată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks