Evoluţiile din Vecinătatea Estică, situaţia îngrijorătoare de securitate din Ucraina şi din jurul acestui stat, precum şi consolidarea dialogului bilateral au constituit teme ale întrevederii care a avut loc joi între ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi omologul polonez, Zbigniew Rau, în marja reuniunii trilaterale România – Polonia – Turcia, găzduită de şeful diplomaţiei române la Bucureşti.
Cu acest prilej, Bogdan Aurescu a salutat relaţiile excelente, de Parteneriat Strategic, dintre România şi Polonia şi a reiterat interesul părţii române pentru consolidarea dialogului bilateral la cel mai înalt nivel. În acest context, a convenit cu omologul său polonez accelerarea demersurilor pentru organizarea, în a doua parte a acestui an, a unei noi sesiuni a şedinţei comune de guvern România-Polonia, a informat un comunicat al MAE transmis AGERPRES.
Totodată, şeful diplomaţiei române şi omologul său polonez au examinat stadiul procesului de actualizare a Planului de Acţiune aferent Parteneriatului Strategic bilateral, pentru perioada 2021-2025.
În cadrul întrevederii, Bogdan Aurescu a avut cu Zbigniew Rau un schimb de opinii cu privire la consolidarea cooperării economice şi sectoriale.
Ministrul Aurescu a evocat cooperarea economică solidă între România şi Polonia, schimburile comerciale însumând, în anul 2020, în ciuda pandemiei, peste 7 miliarde de euro şi a subliniat necesitatea stimulării investiţiilor reciproce.
Discuţiile au reliefat, totodată, interesul comun pentru aprofundarea cooperării sectoriale, inclusiv în domenii precum industria de apărare.
Bogdan Aurescu i-a mulţumit omologului polonez pentru susţinerea obiectivului României de aderare la OCDE şi spaţiul Schengen.
Cei doi miniştri au mai discutat despre priorităţile urmărite în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, cu accent pe implementarea proiectelor strategice de interconectare regională şi reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone şi state membre UE.
Bogdan Aurescu şi Zbigniew Rau au agreat importanţa promovării cu prioritate a proiectelor de infrastructură care conectează Nordul şi Sudul regiunii – Rail2Sea şi ViaCarpathia.
Totodată, în ceea ce priveşte colaborarea în domeniul securităţii şi apărării, inclusiv în cadrul Formatului Bucureşti 9, cei doi demnitari au discutat despre securitatea la Marea Neagră şi, în general, pe Flancul Estic, precum şi despre priorităţile pentru Summitul NATO din acest an. În acest context, cei doi miniştri au reafirmat susţinerea puternică a celor două ţări pentru consolidarea relaţiei transatlantice.
Cei doi miniştri de externe au discutat şi despre evoluţiile din Vecinătatea Estică şi au convenit coordonarea poziţiilor în perspectiva Summitului Parteneriatului Estic (PaE) din acest an, precum şi cu privire la implicarea comună pentru dinamizarea şi substanţierea PaE.
Şeful diplomaţiei române a reiterat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova şi pentru agenda de reforme a preşedintelui Maia Sandu şi l-a informat pe omologul polon cu privire la sprijinul pe care România l-a acordat Republicii Moldova pentru combaterea pandemiei de COVID-19.
În acelaşi timp, cei doi demnitari au discutat despre situaţia îngrijorătoare de securitate din Ucraina şi din jurul acestui stat – cu privire la care va fi continuată dezbaterea în formatul Trilateralei care are loc în 22-23 aprilie la Bucureşti -, precum şi despre provocările legate de Belarus.
Totodată, miniştrii Bogdan Aurescu şi Zbigniew Rau au avut un schimb de opinii cu privire la perspectivele preşedinţiei în exerciţiu a OSCE, pe care Polonia o va deţine în anul 2022, demnitarul român asigurând cu privire la sprijinul României pentru obiectivele părţii polone.
De asemenea, cei doi miniştri au salutat marcarea, în 2021, a aniversării a 100 de ani de la încheierea Convenţiei de Alianţă Defensivă între Regatul României şi Republica Polonă, semnată la 3 martie 1921 de către ministrul român de externe Take Ionescu şi omologul său, Eustachy Sapieha, moment simbolic al relaţiei bilaterale.
În acest context, în marja vizitei ministrului polonez la Bucureşti, cei doi demnitari au participat la vernisajul expoziţiei ‘Aliaţi. Polonia-România. 1918-1939’, de la Palatul Parlamentului, care ilustrează în mod cuprinzător, cu o selecţie de documente de arhivă şi fotografii istorice, momente definitorii ale relaţiilor bilaterale din perioada interbelică, cu accent pe momentul definitoriu al încheierii Convenţiei de Alianţă Defensivă. Cele două Ministere ale Afacerilor Externe, din România şi Polonia, au marcat centenarul Convenţiei şi prin publicarea unui comunicat de presă aniversar.