Excelenţa în domenii precum afaceri, cultură, cercetare, mass-media şi comunicare a fost premiată joi la Gala Capital Top 100 Femei de Succes.
Distincţiile au fost acordate pentru zece domenii de activitate, pentru câte trei femei care au rezultate remarcabile în carieră.
Astfel, primul premiu din cadrul galei a fost acordat la categoria ‘Administraţie Publică’ şefei Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, ‘pentru două decenii de diplomaţie, în numele României şi al Europei’.
‘Locul României este în Europa, Europa este acasă în România’, a afirmat aceasta, la primirea distincţiei.
Un al doilea premiu la această categorie a fost acordat europarlamentarei Carmen Avram iar al treilea, lui Ingrid Istrate, director CSM Oneşti.
La categoria ‘Educaţie şi Cercetare’ au fost premiate Gianina Popescu Pelin, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, Raluca-Ioana van Staden, şef laborator de electrochimie şi PATLAB la Institutul Naţional de Cercetare pentru Electrochimie şi Materie Condensată, şi Delia Ungureanu, director asociat la Institutul de Literatură Mondială al Universităţii Harvard. ‘E un premiu al supravieţuitorilor şi al celor care cred că lumea aceasta mai are şi ceva frumos în ea’, a afirmat Ungureanu, la primirea acestei distincţii.
La categoria ‘Cultură’ au fost premiate Doina Dogăroiu şi Natalia Cebanu, de la Asociaţia Hearth, Cristina Jacob, regizor de film şi scenarist, şi Chris Simion Mercurian, scriitor şi regizor de teatru. Cea din urmă a primit premiul pentru demersul Griviţa 53, primul teatru construit de la zero de comunitate. Ea a spus că terenul pe care este ridicat teatrul, care are ‘13.000 de ctitori’, a fost cumpărat cu banii obţinuţi după vânzarea casei care a aparţinut bunicii ei.
La categoria ‘Societate civilă’ au primit premii Raluca Jianu, CEO Narada, pentru campania ‘Salvează o şcoală’, Amalia Năstase, preşedinte al Fundaţiei pentru Copii ‘Ronald McDonald România’, şi Ana Rubeli, fondator al Asociaţiei culturale ‘Aici a stat’.
Premiantele categoriei ‘Sport’ au fost Mihaela Cambei – pentru titlul de campioană absolută la Campionatele Europene de Haltere, Andra Noviţchi – pentru titlul de campioană mondială la karate şi Raluca Maria Velea – pentru obţinerea medaliei de aur la Campionatul European de Fitness.
La categoria ‘Antreprenoriat’ au fost premiate Loredana Apreutese – CEO International Alexander Holding, Anca Biriş – cofondator al Liceului Internaţional Ioanid şi Adriana Cristea – CEO Arc Parc Industrial.
Cele trei premiante la categoria ‘Management’ au fost Alina Gamauf – HR, Corporate Affairs and CSR, Carrefour România, Daniela Bodîrcă – CEO UniCredit Leasing şi Irina Pencea – General Manager, eMag România.
La categoria ‘Comunicare’ au fost premiate Ionela Buta – Co-CEO McCann Worldgroup România, Mona Ursu – CEO Brandfusion şi Diana Alexa – managing director Leo Burnett Group România.
Au primit premii la categoria ‘Mass-Media’ Paula Herlo – jurnalist ProTV, Roxana Niculescu – director de programe RomâniaTV, pentru trei decenii de jurnalism şi Andreea Sava, prezentator TV Antena 3-CNN. La această categorie a fost nominalizată Claudia Nicolae – director general AGERPRES.
La categoria ‘Emisiuni de divertisment’ au fost premiate Alina Puşcaş – prezentatoare Antena 1, Mirela Vaida – prezentatoare Antena Stars şi Ilinca Vandici – prezentatoare Kanal D.
În cadrul galei au mai fost acordate cinci premii speciale pentru: Silvia Sticlea – CEO Nestle România, Roxana Botea – Country Director Janssen România, Paula Popoiu – director general al Muzeului Satului ‘Dimitrie Gusti’, Beatrice Dumitraşcu – CEO Residential Division, One United Properties SA, Ana Fierăscu – director al Capsule de Teatru şi Deşteptări.