Pachetul doi de măsuri fiscale ce cuprind reforme în mai multe domenii a fost analizat timp de mai multe ore de specialiștii din coaliție. Deciziile sensibile par să fi fost agreate. S-ar fi renunțat la interzicerea cumulului pensiei cu salariul pentru angajaţii de la stat, iar reforma pensiilor magistraţilor suferă unele modificări. Potrivit unor surse, Executivul își va asuma răspunderea pe 5 pachete de măsuri fiscal-bugetare.
Potrivit măsurilor din acest pachet, zeci de mii de posturi din administraţie vor fi desfiinţate. Premierul Ilie Bolojan ar urma să își asume răspunderea în Parlament la începutul săptămânii viitoare, însă pe cinci domenii de activitate.
Măsura prin care se interzice cumulul pensiei cu salariul la stat nu va fi inclusă în al doilea pachet de măsuri, ci va fi analizată de Guvern în perioada următoare. Există o decizie a Curții Constituționale din 2023 ce stabilește că dreptul la munca al unei persoane nu poate fi limitat.
Surse: Executivul își va asuma răspunderea pe 5 pachete de măsuri fiscal-bugetare
Potrivit unor surse, echipele tehnice din toate partidele aflate în coaliție au decis ca executivul să-și asume răspunderea pe cinci pachete de măsuri. Adică, pe fiecare domeniu în parte din acest pachet mare numit „pachetul 2”: un pachet pentru fiscalitate și solvență, altul pentru reforma companiilor de stat, al treilea privind reforma din Sănătate, pentru Administrație și altul pentru pensiile speciale ale magistraților.
S-a ajuns la această variantă deoarece, în cazul în care, pe un pachet, de exemplu în cazul pensiilor magistraților, am putea să vedem o decizie de neconstituționalitate din partea CCR, atunci să nu fie afectat întregul pachet de măsuri.
Sursa: TVR INFO
Sursa: Ecopolitic.ro





