Un exerciţiu privind intervenţia pentru înlăturarea efectelor unor incendii şi explozii a avut loc, joi seară, la furnizorul de energie termică din municipiul Botoşani, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Exerciţiul s-a desfăşurat în baza unui scenariu care prevedea că în zona seismică Vrancea au avut loc două cutremure, la un interval de cinci minute, cu magnitudinea de 7, respectiv 6,8 grade pe scara Richter, care a fost resimţit în mai multe localităţi din judeţul Botoşani, iar în incinta societăţii comerciale Modern Calor SA, furnizor de agent termic, s-au produs mai multe situaţii de urgenţă cu numeroase victime.
‘Astfel, din cauza cutremurului, în zona sălilor cazanelor şi motoarelor termice s-a produs o explozie, urmată de două incendii, existând riscul de propagare la alte construcţii din apropiere. Trei angajaţi au fost surprinşi de incendiu în sala motoarelor, iar alţi cinci, care lucrau în sala cazanelor în momentul producerii deflagraţiei, au fost daţi dispăruţi. De suferit au avut şi alţi cinci angajaţi care au intrat în sala cazanelor să-şi caute şi salveze colegii, dar au fost prinşi sub elementele de construcţie, care s-au prăbuşit în urma unei replici a cutremurului. Alte două persoane, care executau lucrări de mentenanţă la nivelul turnului din interiorul obiectivului, la o înălţime de aproximativ 40 de metri, nu au mai putut să coboare deoarece scara de acces nu mai prezintă siguranţă. Pe timpul efectuării unor lucrări de excavaţie la conductele din apropierea bazinului de rezervă cu apă tehnologică, a fost descoperit un element de muniţie neexplodată din timpul conflictului armat’, prevedea scenariul întocmit de ISU.
În cadrul exerciţiului, pentru gestionarea situaţiei de urgenţă, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie şi au fost constituite echipe de căutare-salvare, de extragere a victimelor din zonele de pericol, de acordare a primului ajutor medical răniţilor.
La fel ca în situaţiile reale, echipajele SMURD şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă au intervenit pentru salvarea persoanelor, trierea şi acordarea primului ajutor în Postul Medical Avansat şi transportarea acestora la spital. A fost nevoie şi de intervenţia alpiniştilor pentru salvarea celor doi muncitori aflaţi pe turnul din interiorul obiectivului, la o înălţime de aproximativ 40 de metri, în timp ce, pentru asanarea teritoriului, a acţionat echipa pirotehnică a ISU Botoşani.
Fiind abordate situaţii tactice de o complexitate ridicată, la exerciţiu au participat echipaje din cadrul ISU, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Direcţiei de Sănătate Publică, Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Unitatea de Primiri Urgenţe Botoşani, Garda de Mediu, Agenţia de Protecţie a Mediului Botoşani, Delgaz Grid SA şi serviciul privat pentru situaţii de urgenţă al Modern Calor SA.
Exerciţiul, la care au luat parte prefectul judeţului, Sorin Cornilă, primarul municipiului, Cosmin Andrei, precum şi şefii instituţiilor implicate, a urmărit testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, creşterea gradului de pregătire a personalului, precum şi verificarea modului de cooperare între structurile cu atribuţii în managementul tipurilor de risc.