Prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici, a declarat, joi, pe şantierul Autostrăzii A7 de la Călimăneşti, unde în cursul nopţii a avut loc o explozie la magistrala de gaze, că adâncimea la care se afla conducta nu ar fi fost cea corespunzătoare, de cel puţin 1,8 metri.
‘Clar este vorba de o eroare umană. Compania ştia că există această magistrală, dar aceasta n-ar fi fost la adâncimea corectă. Înţeleg că s-ar fi intervenit în 2017 ultima oară pe acest tronson şi ar fi fost remediate zonele cu degradare mai mare de 40%. Această magistrală a fost verificată în 2016 şi rezista, conform verificărilor, la o presiune de 45 de bari. Pe ea aveau, în timpul exploziei, 35 de bari, aşa o ţineau, deci sub 10 atmosfere decât cea dată din verificări. Da, e posibil ca şi factorul noapte să fi contribuit la acest incident. Organele de cercetare penală vor stabili acest lucru. Grav este în primul rând că au murit patru oameni, iar alţi cinci au fost răniţi. (…) Compania ştia că există această conductă şi aici va trebui să fie clarificat faptul că, după cum aţi putut observa într-o anumită măsură, şi eu – nu pare o adâncime tocmai în regulă pentru o magistrală. Ar trebui să fie la o adâncime mult mai mare. Cel puţin, la ce văd şi dintr-o estimare, până într-un metru are adâncimea. În mod normal, specialiştii spun că trebuia să fie la 1,80 metri de la nivelul primului strat de la autostradă’, a arătat prefectul Nicuşor Halici.
El a precizat că lucrările la autostrada A7, în zonele care se suprapun cu traversarea magistralei, nu vor mai fi făcute decât după o analiză atentă.
‘Sunt vreo 14 devieri ce trebuie făcute pe acest tronson de la Ţişiţa la Adjud şi era cunoscut (existenţa magistralei – n.r.). Până nu se va identifica exact, nu va mai fi efectuată nicio lucrare pe coridorul care se suprapune cu cele 14 zone de traversare a magistralei. Nu vreau să mă antepronunţ, asta este treaba organelor de cercetare penală să vedem magistrala dacă era la adâncime, nu era la adâncime, care era adâncimea’, a spus Halici.
În noaptea de miercuri spre joi, a avut loc o explozie, urmată de incendiu, la o magistrală de gaz de la Călimăneşti. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 05,20.
Patru persoane au fost găsite carbonizate, iar alte cinci au fost rănite, doi bărbaţi de 61 şi 53 de ani, care prezentau arsuri pe 65, respectiv 40% din corp, fiind preluaţi cu elicopterul şi transferaţi la unităţi medicale din Bucureşti. Victimele lucrau pe şantierul Autostrăzii A7.
Potrivit ISU Vrancea, explozia de la magistrala de gaz de la Călimăneşti a fost cauzată de executarea lucrărilor pe şantierul Autostrăzii Moldovei A7.