AcasăStiri generaleExplozii Crevedia/Patronii staţiei GPL, duşi în instanţă după ce au contestat arestarea...

Explozii Crevedia/Patronii staţiei GPL, duşi în instanţă după ce au contestat arestarea preventivă

Cei doi patroni ai staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, au fost duşi marţi dimineaţa la Tribunalul Bucureşti, unde se va judeca contestaţia lor împotriva arestării preventive.

Pe 6 septembrie, Doldurea şi Stângă au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 5, însă ei au contestat această măsură, solicitând să fie cercetaţi în libertate, sub control judiciar, sau în arest la domiciliu.

Ionuţ Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, suspendat din PSD.

Doldurea şi Stângă sunt acţionarii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL de la Crevedia, unde s-au produs pe 26 august explozii soldate cu cinci decese şi aproximativ 50 de oameni răniţi, printre care mulţi pompieri. De asemenea, zeci de case din apropierea staţiei GPL au fost distruse. Tragedia a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne.

Procurorii susţin că incendiul şi exploziile au fost cauzate, cel mai probabil, de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele depozit amplasate în curtea firmei şi de existenţa unei surse de aprindere.

Flagas SRL a fost înfiinţată la data de 8 februarie 2008, are sediul social în municipiul Caracal, judeţul Olt, iar principalul obiect de activitate este reprezentat de ‘comerţ cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate’ (cod CAEN 4778), iar ca obiecte secundare de activitate, printre altele, sunt şi cele de ‘comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate’, ‘comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate’ şi ‘transporturi rutiere de mărfuri’.

Procurorii notează că, din legislaţia secundară, se desprinde concluzia că nu este prevăzută posibilitatea depozitării GPL-ului în autocisterne, ci exclusiv în sistem cu instalaţie monobloc tip skid, montată suprateran sau în recipiente subterane, îngropate, acoperite cu nisip, în ambele situaţii trebuind ca recipientele să fie echipate cu aparatură de măsură, control şi siguranţă care să semnalizeze o funcţionare normală iar în caz de avarie să semnalizeze corespunzător.

De asemenea, normativele nu prevăd posibilitatea efectuării încărcării/descărcării de GPL între autocisterne, ci exclusiv încărcarea recipientelor sub/supraterane, iar pompele de vehiculare GPL acţionează doar între rezervoare şi staţia de distribuţie.

Pe de altă parte, la imobilul din Crevedia nu se putea derula nicio operaţiune cu GPL (depozitare, transvazare etc), deoarece pentru respectiva locaţie nu existau avizele şi autorizaţiile instituţiilor abilitate.

Staţia GPL din Crevedia funcţiona din iulie 2020 fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks